Se schimbă ora: România trece la ora de iarnă!

Se schimbă ora: România trece la ora de iarnă!
| Foto: canal2.md

Trecerea la ora de iarnă va avea loc în acest weekend, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 27/28 octombrie 2019. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00 şi vom dormi mai mult cu o oră.

Ora de iarnă este, de fapt, ora legală oficială standard, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea ţărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic, de cele mai multe ori, perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an şi aprilie a anului următor.

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră.

În aceste condiții, CFR Călători informează că începând din 27 octombrie, când se va trece la ora Europei Orientale, schimbarea nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

În noaptea 26/27 octombrie 2019, când ora 4 dimineața devine ora 3, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00 dimineața , ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 27 octombrie 2019, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orele din mersul de tren în vigoare.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza