News alert Vremea se răceşte cu 10 grade Celsius! Clujul, sub cod galben de vânt puternic

Vremea se răceşte cu 10 grade Celsius! Clujul, sub cod galben de vânt puternic

Meteorologii au emis atenţionări meteo şi coduri galbene, valabile de astăzi şi până miercuri, perioadă în care temperaturile scad drastic, şi cu 10 grade mai mici decât normalul acestei perioade, iar vântul va bate cu putere, ajungând la 120 de km la oră.

Informarea meteo de răcire accentuată a vremii, valabilă pentru toată ţara, intră în vigoare în această noapte, la ora 23.00 şi este valabilă până în 26 septembrie, ora 8.00, scrie Mediafax.ro. 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu rafale în general de 50...60 km/h şi temporar va ploua la început în vest, în centru şi în nord, apoi local şi în celelalte regiuni. În zona montană, la altitudini de peste 1800 m, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Răcirea vremii va continua în jumătatea de nord-vest a teritoriului, iar începând de marţi (25 septembrie) se va resimţi în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8...10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioada a anului.

ANM a emis şi un cod galben de vânt puternic, valabil mâine, între orele 2 şi 10.00. Zonele afectate: Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi zona montană. În regiunile vizate, vântul se va intensifica temporar, cu viteze de 55...65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65...70 km/h. În zona montană vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale care pe creste vor depăşi 100…120 km/h.

Totodată, a fost emis un cod galben de vânt puternic, pentru mâine între orele 10 – 23. Zonele afectate : Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia şi Transilvania, precum şi zona montană
În regiunile vizate, vor fi intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 55...65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp, îndeosebi în sudul Olteniei, vor fi rafale de peste 65...70 km/h. La munte vântul va continua să sufle tare, cu rafale care pe creste vor depăşi 100…120 km/h.

 

Etichete
Comenteaza