Visători în apărare. Universitatea Cluj a pierdut contra Petrolului în doar două minute

Visători în apărare. Universitatea Cluj a pierdut contra Petrolului în doar două minute
| Foto: FC Universitatea Cluj

Deși a condus, formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a fost învinsă de echipa ploieșteană, scor 1-2.

Încă de la fluierul de start, "studenții" au preluat inițiativa și au controlat jocul. Echipa clujeană a început jocul de pase cu care deja a obișnuit, iar prima ocazie a venit repede. Popa a fost lansat în adâncime, însă execuția sa a fost moale, direct în brațele portarului (8). Imediat, Simion a încercat un șut plasat, din marginea careului, însă balonul a trecut pe lângă stâlpul porții adverse (12).

Au urmat minute bune de joc încâlcit, bazat mai mult pe fizic. Oaspeții nu au arătat vreo intenție ofensivă și au părut mulțumiți cu scorul de pe tabelă. Abia în finalul primei părți, gazdele s-au mai apropiat de poartă, prin Roguljic și Rus, primul a trimis puternic, dar Zima a scos (36), în ce șutul celui de-al doilea a trecut puțin peste transversală, iar scorul pauzei a fost 0-0.

Încurajați mai energic din tribune, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au mărit ritmul după revenirea de la vestiare. La 9 minute de la reluare, Popa a făcut miracole cu o fază ce părea pierdută, a ajuns în apropierea porții, însă oboseala și-a spus cuvântul, iar atacantul Universității Cluj a trimis în portar (54). Imediat, Nistor a salvat o minge pe linia de fund, a centrat, iar Marco Rus a reușit să controleze și să paseze în centrul careului de unde Roguljic a dat tare, din prima, și a deschis scorul (55).

Spre surprinderea tuturor, câteva minute mai târziu, situația avea să devină dramatică pentru gazde. La o centrare din partea stângă, Gertmonas a ieșit și a fost surprins de Irobiso, care a stabilit egalitatea (62). Imediat cum jocul s-a reluat, clujenii au pierdut mingea la centrul terenului, iar ploieștenii au dat lovitura pe contraatac, prin Jyry (63).

Replica Unviersității a venit din partea lui Roguljic, al cărui șut a scuturat serios transversala (67). Apoi, au urmat încercări zadarnice de a marca măcar un gol al egalării, însă niciuna dintre acțiuni nu a ajuns unde și-ar fi dorit cei prezenți pe Cluj Arena. Deși au încheiat meciul într-o formulă ultra-ofensivă, "studenții" au fost învinși de Petrolul Ploiești, scor 1-2.

Comenteaza