14:46 Protecția solară inteligentă pornește de la produsele potrivite, dar depinde 100% și de modul în care le folosim.
14:40 Valul de caniculă care a cuprins România a pus autoritățile în alertă.
14:37 Preşedintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, a declarat că PNL nu s-a răzgândit şi nu s-a pus problema unei răzgândiri, ci au declarat din start că sunt dispuşi să voteze un guvern în jurul PSD cu respectarea unor condiţii, care se pare că nu sunt respectate.
14:07 Ministerul Educației a decis amânarea probelor la Matematică și Istorie, ca urmare a avertizărilor de caniculă și a disconfortului termic accentuat.
14:00 Directorul sportiv al clubului din Gruia susține că antrenorul va beneficia de trei noi jucători cât mai curând.
13:47 În județul Cluj, alături de alte 35 de județe din România, circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricționată luni și marți, 29 și 30 iunie, în intervalul orar 12:00 – 20:00
13:45 Cumpărăturile de pe platforme precum Temu, Shein și AliExpress ar putea deveni mai scumpe.
13:30 PSD a respins, luni, varianta unui Guvern condus de Siegfried Mureșan și a lansat mai multe acuzații la adresa europarlamentarului PNL.
13:23 ANM a emis o atenționare de Cod galben pentru ziua de 1 iulie, în intervalul orar 12:00 – 23:00, vizând fenomene de instabilitate atmosferică accentuată și averse însemnate cantitativ.
13:16 ICUTR Cluj-Napoca a primit un sistem ecografic de ultimă generație, donat de Rotary Club Cluj-Napoca Cetățuie, care va contribui la diagnosticarea mai rapidă și mai precisă a pacienților, în special a celor cu transplant renal.
12:59 Examenul naţional de bacalaureat, sesiunea de vară, a început luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
12:51 Tehnicianul vicecampioanei României a oferit impresii din stagiul de pregătire al "studenților".
12:37 Noi imagini surprinse pe șantierul RIVUS din Cluj-Napoca arată stadiul actual al unuia dintre cele mai mari proiecte de reconversie urbană din România.
12:23 Construirea Spitalului Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca se derulează conform graficului, anunță reprezentanții Consiliului Județean Cluj.
12:15 Elevii clujeni care susțin în această săptămână probele scrise ale bacalaureatului vor avea de înfruntat pe lângă emoțiile examenului și temperaturi extreme.
11:59 Apostolii Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi de Sânpetru pe 29 iunie, ziua în care amândoi au murit în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero.
11:52 Călin Georgescu a criticat dur decizia autorităților de la Cluj-Napoca privind interzicerea simbolurilor Rusiei la Cupa Mondială de gimnastică ritmică și l-a atacat pe primarul Emil Boc, pe care l-a acuzat că a transformat o competiție sportivă într-un „circ politic”.
11:39 Brazilianul de la Csikszereda a fost dorit de fomația din capitală, însă are șanse mari să ajungă sub comanda lui Antonio Folha.