Zilele Porților Deschise la serele din Grădina Botanică. Tururi ghidate printre orhidee și ferigi
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:57
- Eveniment
- Ascultă știrea
Clujenii sunt invitați să descopere lumea fascinantă a orhideelor și ferigilor în cadrul unor tururi ghidate organizate la Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca, în perioada 2–7 noiembrie 2026.
Tururile ghidate vor avea loc zilnic, de luni până sâmbătă, la orele 10:00, 12:00 și 14:00, în Complexul de Sere Mari, de luni până sâmbătă, inclusiv.
Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului va fi colecția de orhidee, care s-a dezvoltat considerabil în ultimii cinci ani. Aceasta reunește numeroase specii, majoritatea provenind din mediul lor natural.
Specialiștii din cadrul grădinii botanice le vor prezenta participanților particularitățile acestor plante, adaptările care le permit să se dezvolte în medii diferite, dar și rolul lor ecologic.
Vizitatorii vor putea descoperi și diversitatea ferigilor, plante cu forme și caracteristici aparte, care fac parte din unele dintre cele mai vechi grupuri vegetale de pe Pământ.
Pentru ca experiența să fie cât mai interactivă, fiecare tur ghidat va avea maximum 20 de participanți. Fiecare vizită va dura aproximativ 40–50 de minute.











