Abandonat de prieteni într-o pădure, un tânăr și-a scris CNP-ul pe picior în caz că va fi mâncat de animale sălbatice

Abandonat de prieteni într-o pădure, un tânăr și-a scris CNP-ul pe picior în caz că va fi mâncat de animale sălbatice

Un tânăr de 21 ani, epuizat fizic și fără lanternă, a fost găsit de către salvamoniștii din Argeș în munții Făgăraș.

Ca echipă de prim răspuns a fost trimisă patrula de la Cota 2000. Odată ajunși la victimă, salvatorii montani au obținut următoarea informație: grupul era format din 5 tineri cu vârste între 19 și 28 ani, 4 dintre ei au continuat deplasarea spre Moldoveanu deși niciunul nu are lanternă, nu au fost niciodată pe munte, au plecat din Bâlea la orele 13 cu gândul de a ajunge pe vârful Moldoveanu și să se și întoarcă.

Cel epuizat a fost lăsat la locul unde a fost găsit, cu folie de supraviețuire pe el. Alți doi salvatori din Baza Cota 2000 s-au deplasat pentru a-l coborî , iar ceilalți salvatori au continuat până la cabana Podragu în ideea de a-i găsi și recupera pe ceilalți 4 tineri, misiune îndeplinită cu succes.

„Oameni buni! Vă rog, nu vă mai puneți viețile în pericol!

Aseară, după cum știți, am intervenit să recuperăm un grup de tineri cu vârste cuprinse între 20 și 29 ani, necunoscători ai zonei montane unde mergeau pentru prima oară. La un moment dat, unul dintre ei nu a mai putut continua.

A alertat echipele Salvamont Argeș care s-au pus imediat în mișcare pentru a-l salva. În timpul cât a stat singur pe munte, părăsit de colegii de grup, s-a gândit numai la faptul că va muri și nu va mai fi găsit, îl mănâncă animalele sălbatice, etc.

Și-a scris cu marker pe picior CNP-ul, numele și numărul de la mașină în speranța că dacă cineva îl va găsi să știe “cine a fost”. Dragi părinți, aveți grijă de copii! Sunt tineri, teribiliști, dar este foarte trist să aflați de la noi că, Doamne ferește, nu mai sunt în viață!”, a scris salvamontistul Cristi Toma pe contul său de socializare, potrivit mesajul.ro.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...