Proaspăt ”uns” ministru, îi intinde o mână de ajutor lui Boc cu centura metropolitană

Proaspăt ”uns” ministru, îi intinde o mână de ajutor lui Boc cu centura metropolitană
Marius Nica, noul ministru al Fondurilor Europene, îi promite primarului Emil Boc că va interveni pentru deblocarea proiectului centurii metropolitane a Clujului.

"Am fost contactat de ministrul Fondurilor Europene, la iniţiativa domniei sale. A văzut solicitatea noastră în presă şi m-a sunat şi a spus că este interesat să deblocheze cât mau multe proiecte importate din ţară, nu doar pentru Cluj", a declarat edilul Clujului la Realitatea FM Cluj. 

Amintim că primarul Clujului a vorbit la telefon cu fostul ministrul al Transporturilor, Răzvan Cuc, chiar dacă era demisionar la acea vreme, dar și cu șeful Companiei Naționale de Investiții Rutiere, anunţându-i că doreşte ca municipalitatea să realizeze studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru partea în care centura metropolitană trece pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca.

"I-am rugat să se gândească la modalitatea de a ne permite nouă să pornim acest studiu. Sper să se găsească o soluție, în așa fel încât să deblocăm proiectul, pentru că timpul trece. Nu contează culoarea politică, important este să nu pierdem banii europeni pentru acest proiect. Știți vorba aceea: nu mă cert, pentru că nu mai am timp să mă împac. Ne va costa câteva milioane de euro, dar, dacă reușim să stabilim traseul centurii și al bretelelor de legătură cu cartierele, putem să deblocăm și proiectele imobiliare oprite", declara Boc, în urmă cu o săptămână, tot la Realitatea FM Cluj.

Primarul a solicitat, săptămâna trecută, un vot de principiu care să arate că membrii Consiliul Local sunt de acord să investească bani de la buget pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru centura metropolitană. Iniţiativa primarului a trecut cu unanimitate, 24 de voturi din 24 de consilieri prezenți.

Boc a subliniat că se așteaptă să recupereze banii cheltuiți pentru studiul de fezabilitate din fonduri de la Bruxelles. Primarul s-a arătat dispus să organizeze la Cluj inclusiv licitația pentru execuția lucrării. "Știm să facem licitații. Nu am mai avut unele de o asemenea anvergură, dar sunt convins că am putea să o ducem la capăt", a explicat Emil Boc.

VEZI ŞI EUROPA LA CLUJ. Emil Boc: „Riscăm să pierdem banii de centura metropolitană"

Proiectul centurii metropolitane urma să se deruleze prin Guvernul României, doar că - până acum - executivul nu a făcut niciun demers pentru începerea măcar a studiului de fezabilitate. Săptămâna trecută, comisarul european Corina Crețu a afirmat că lucrările nu vor începe mai devreme de finalul anului 2019.

Centura metropolitană apare în masterplanul general de transport, depus de România la Bruxelles, în care poartă numele Transregio Feleac. Șoseaua are lungimea totală de 38,3 km şi un cost estimat iniţial la 126,3 milioane de euro. Drumul Gilău Vest - Cluj-Napoca Vest are 14,1 km şi se intersectează cu Autostrada Transilvania. Realizarea acestei şosele i-ar ajuta foarte mult pe locuitorii din Floreşti, care stau zilnic în ambuteiaje pe DN 1. Drumul costă 40,5 de milioane de euro şi are trei sectoare: centura Gilăului, 2,3 km, legătura cu Clujul, prin partea de nord a localităţii Floreşti, 9,9 km, şi travesarea DN1 până în zona Colina, unde ar urma să facă joncţiunea cu centura, 1,9 km.

Cea de-a doua parte este centura Clujului, care pleacă din zona de sud-vest a oraşului şi trece prin spatele cartierelor Mănăştur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni, Someşeni, până spre Apahida. Acest tronson de drum are 24,2 km şi ar urma să coste 85,7 milioane de euro. Sectoarele sunt Cluj SV - Selgros, cel mai scump, 67 de milioane de euro, respectiv Selgros - Bulevardul Muncii. Pentru acest tronson dorește Primăria să pornească studiul de fezabilitate și proiectarea.

Un ultim sector, Bulevardul Muncii - Apahida, este un drum existent cu o bandă pe sens, care ar urma să fie extins la două benzi pe sens.

 

Comenteaza