5,3 milioane de euro pentru modernizarea unui spital din Cluj. Va avea panouri solare şi fotovoltaice

5,3 milioane de euro pentru modernizarea unui spital din Cluj. Va avea panouri solare şi fotovoltaice
Un spital din Cluj va fi modernizat serios: se vor amplasa panouri solare şi fotovoltaice, vor fi cumpărate pompe de căldură, se va introduce iluminatul cu leduri, va fi izolată faţada şi se vor schimba termopanele.

Primăria Cluj-Napoca şi-a propus să modernizeze, pe fonduri europene, Spitalul Clinic Municipal, mult mai cunoscut sub numele de Spitalul Clujana. Proiectul a fost depus pe axa 3 a Programului Operaţional Regional (POR) şi tocmai a fost declarat eligibil.

„Modernizarea a intrat într-o nouă etapă de evaluare la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Proiectul a fost depus în octombrie şi tocmai am fost anunţaţi că a trecut de etapa administrativă a eligibilităţii. Este  un proiect de 5,3 milioane de euro, din care 98% sunt fonduri europene, prin POR, axa 3, şi presupune creşterea eficienţei energetice a spitalului.

Este vorba despre izolarea termică a faţadei, schimbarea tâmplăriei (uşi, geamuri), schimbarea iluminatului interior şi exterior, prin folosirea tehnologiei led. Se înlocuiesc toate reţelele de distribuţie a energiei electrice şi a căldurii.

Cel mai important este că se vor amplasa panouri solare şi fotovoltaice, respectiv pompe de căldură. Toate acestea sunt surse regenerabile şi vor aduce clădirea la un consum foarte mic de energie. Practic, vorbim despre o modernizare a întregului spital", a spus Ovidiu Cîmpean, șeful Direcției dezvoltare locală din primărie.

Spitalul Clujana a trecut prin modernizări succesive. În fapt, restul spitalului trebuie acum să ajungă din urmă clădirea ambulatoriului. În exerciţiul financiar precedent al UE, municipalitatea a atras sume nerambursabile de aproape cinci milioane de euro pentru ambulatoriu, prin proiectul "Modernizarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, în vederea îmbunătăţirii calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală".

A fost reabilitată o suprafaţă de peste 3.000 mp şi au fost amenajate patru cabinete medicale noi. În plus, întreaga clinică a fost dotată cu aparatură medicală de ultimă generaţie.

174

de echipamente medicale a cumpărat primăria pentru dotarea Spitalului Municipal, din fonduri europene

În 2016, a fost cumpărat un angiograf nou, la cardiologie, cu trei milioane de lei, s-au achiziţionat ventilatoare pentru saloanele de terapie intensivă, cu  900.000 de lei, iar cu un milion de lei s-au efectuat reparații ale tuturor saloanelor. „În 2014 şi 2015 în Spitalul Clujana, primăria a investit din bugetul local şi din fonduri europene 13 milioane de euro", trăgea linie edilul Emil Boc.

Începând din toamna anului 2017, la Spitalul Clinic Municipal funcţionează şi o secţie de primiri urgenţe cu program non-stop, menită să îi degreveze pe medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Cluj de cazurile ceva mai uşoare. Pentru a se putea realiza acest demers, la Clujana au fost angajate peste 60 de persoane: medici, asistenţi, infirmieri, registratori medicali, brancardieri şi îngrijitori de curăţenie.

Comenteaza