Spitalul Polaris va fi preluat ca secție externă a Spitalului de Boli Infecțioase

Spitalul Polaris va fi preluat ca secție externă a Spitalului de Boli Infecțioase
| Foto: polarismedical.ro

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe a vorbit, la ZIUA LIVE, despre măsurile luate la nivelul județului în contextul pandemiei de coronavirus.

”Mare parte din activitatea noastră este în prezent pentru sprijinirea spitalelor. La ultima ședință am luat câteva decizii importante. Am făcut un pas înainte în preluarea unui spital privat, care e unul modern și unul din cele mai dotate din România și care s-a oferit să pună la dispoziție 180 de paturi, contra cost, bineînțeles, pentru că este o afacere privată. Noi vom prelua acest spital ca o secție externă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (SCBI).

Se vor plăti cheltuielile și o chirie care va fi stabilită de un evaluator autorizat. Nevoia aceasta a venit ca urmare a creșterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus. Clujulul e un centru regional unde ajung și bolnavii din județele din jur, iar spitalele au capacitate limitată.

Avem nevoie de soluții alternative de spații de spital. Nu e o măsură pe care ne-am fi dorit-o pentru că grevează bugetul județului, dar avem nevoie de aceste spații suplimentare. Probabil vom închiria pe șase luni acest spital”, a explicat Alin Tișe.

Referitor la personalul care va deservi în aceste condiții pacienții care vor ajunge la Spitalul Polaris, Alin Tișe a declarat: ”Vor fi detașări din mai multe spitale acolo, o parte de la Infecțioase, de la Recuperare și Pneumoftiziologie, iar a treia categorie sunt medicii și asistentele de la Polaris care vor dori să se detașeze pe o perioadă limitată la SCBI. Avem în vigoare procedura simplificată în acest sens”, a spus Tișe.

Acesta a făcut referire și la un alt spital din subordinea CJ Cluj care va intra în linia 3 în asigurarea asistenței medicale pentru bolnavii cu coronavirus. ”Spitalul de Recuperare va intra în linia 3, inițial era prevăzut în linia 5. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis că acest spital trebuie să intre mai repede în această procedură”, a spus Alin Tișe.

Președintele CJ a subliniat că în caz de nevoie și Cluj Arena și halele noi din parcul industrial Tetarom I vor fi pregătite să primească bolnavi. ”Nimeni nu își dorește să ajungem acolo, dar dacă se atinge o creștere alarmantă a numărului de persoane bolnave și a celor care au nevoie de carantină va fi nevoie de aceste spații suplimentare. Noi vom face tot ce ține de noi, suntem obligați să luăm toate măsurile și să anticipăm nevoile pentru a fi pregătiți”, a adăugat Alin Tișe.

Comenteaza