Foto Autostrada Transilvania: Start lucrări pe segmentul început acum 20 de ani de Bechtel. Când trebuie să fie gata
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Ian 2025, 14:14
- Administraţie
- Ascultă știrea
Construcții Erbașu a început lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș (26,35 km) din Autostrada Transilvania (A3). Inițial, lucrările pe acest segment au fost începute acum mai bine de 20 de ani de Bechtel.
Construcții Erbașu a demarat activitatea de construcție la lotul Suplacu de Barcău - Chiribiș (26,35 km) din Autostrada Transilvania (A3), luni, 20 ianuarie 2025, data la care era programată începerea lucrărilor.
Reamintim că lucrările la acest lot au fost începute inițial de către constructorul american Bechtel.
Construcții Erbașu vrea să rupă „blestemul” Bechtel
Cei de la Erbașu sunt hotărâți să rupă „blestemul” Bechtel. Contractul pentru finalizarea construcției celor 26,35 km prevedea 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări), după cum spunea anterior Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
„Am dat startul lucrărilor la secțiunea Suplacu de Barcau-chiribiș, parte din Autostrada Transilvania (A3)”, a transmis compania, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Construcții Erbașu va realiza 26,35 km esențiali pentru infrastructura rutieră majoră din România, care vor cuprinde: un nod rutier, o bretea de întoarcere pe autostradă, 19 structuri (poduri, viaducte, pasaje), o parcare de scurtă durată de tip S1, precum și un centru de întreținere și coordonare. Totodată, pentru realizarea acestei secțiuni, constructorul va reloca o serie de drumuri existente, inclusiv un drum național, drumuri județene și drumuri comunale, iar pe un sector de aproximativ 2 km, vor executa lucrări de relocare a utilităților și de eliberare a amplasamentului din cadrul câmpului petrolier Suplacu de Barcău.
Contractul în valoare de 884,12 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în luna noiembrie 2023.
Pe 16 iunie 2024 am „sărbătorit" 20 de ani de la prima cupă de excavator dată de Bechtel pe Autostrada Transilvania între Biharia și Suplacu de Barcău.
Proiectul de la Suplacu de Barcău la Chiribiș fusese abandonat în 2013, când ministrul PSD Dan Șova a decis rezilierea contractului cu Bechtel. Tronsonul fusese construit aproape 50%, inclusiv o mare parte din celebrul viaduct de 1,8km de la Suplacu de Barcău peste lacul de acumulare cu același nume.