Ce fac autorităţile clujene în timp ce simbolurile oraşului se pierd

Ce fac autorităţile clujene în timp ce simbolurile oraşului se pierd
Autorităţile clujene nu trebuie să rămână indiferente la situaţia clădirilor istorice aflate în procedură de retrocedare, precum e cazul Muzeului Farmaciei sau a Muzeului de Artă. Liderul PSD Cluj Remus Lăpuşan apreciază că ar trebui găsite soluţii inclusiv pentru clădirile care reprezintă un simbol pentru oraş, precum Librăria Universităţii care riscă să-şi piradă destinaţia.

În opinia lui Lăpuşan, municipalitatea ar trebui să întocmească o listă cu toate clădirile care au în spate o întreagă istorie, să verifice situţia juridică în care se află acestea şi să încerce să intervină atunci când situaţia o cere, pentru a proteja activităţile care se desfăşoară în incinta acestor spaţii. Lăpuşan a oferit ca exemplu Librăria Uiveristăţii, afirmând că ar fi mare păcat ca în această clădire să-şi facă loc p cafenea sau o altă firmă care să desfăşoare cine ştie ce activităţi care n-au nici o legătură cu vânzarea de carte. „Dacă Primăria ar avea o listă şi ar putea anticipa din timp care sunt planurile proprietarilor, ar pute să ceară să aibă un drept de preempţiune asupra acestor imobile. Este păcat să le pierdem", a comentat Lăpuşan. El a adăugat că propunerea sa este valabilă şi în cazul clădirilor muzeu, care au fost retrocedate. Pentru cumpărararea clădirii Muzeului Farmaciei de la moştenitorii familiei Hintz, Ministerul Culturii avea sarcina să plătească 800.000 de euro. Sunt bani pe care nu i-a plătit însă, pe motiv că nu i-ar fi avut.

Lăpuşan susţine că suma este mică şi că, în mod normal, Primăria Cluj-Napoca n-ar trebui să aibă o problemă să asigure unul sau două milioane de euro pentru a prelua şi a proteja această clădire monument istoric. Şi în privinţa Muzeului de Artă ar trebui găsite soluţii, a apreciat Lăpuşan, criticând executivul Consiliului Judeţean că încă nu are date certe în privinţa celor care au revendicat acest imobil valoros din centrul Clujului. „Încă nu se ştie cine a revendicat nici dacă procesul s-a încheiat definitiv. Nu se ştie nici măcar cine este domna care revendică. Am întrebat la Consiliul Judeţean şi cei din executiv n-au putut să-mi dea un răspuns clar", s-a plâns Lăpuşan, din calitatea da de consilier judeţean.

Comenteaza