Clujul vrea 350 de milioane de euro de la UE pentru Compania de Apă Someş

Clujul vrea 350 de milioane de euro de la UE pentru Compania de Apă Someş
Compania de Apă Someş (CAS) vrea să atragă 350 milioane de euro de la Uniunea Europeană, bani destinați continuării lucrărilor de extindere şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare în județele Cluj și Sălaj.

În acest sens, CAS a încheiat cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) din cadrul Guvernului României contractul de finanțare pentru proiectul „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020".

"Ne dorim ca toate demersurile pe care le facem în vederea accesării celor peste 350 de milioane de euro să fie realizate într-o manieră cât mai profesionistă, astfel încât implementarea acestui nou program să aibă o finalitate fericită pentru un număr cât mai mare de locuitori ai județelor Cluj și Sălaj. Ceea ce intenționăm să obținem este o infrastructură de apă şi canalizare modernă, adaptată celor mai noi standarde în domeniu și normativelor europene în vigoare", a declarat președintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe.

Necesitatea încheierii acestui contract a fost determinată de prelungirea cu trei ani a perioadei inițiale de programare, astfel încât noul contract de asistență tehnică va acoperi atât perioada alocată întocmirii aplicației de finanțare și a documentațiilor suport pentru pregătirea celui de-al cincilea proiect major de investiții al CAS, cât și perioada de după obținerea finanțării, respectiv cea de întocmire a documentațiilor de atribuire a contractelor de lucrări, servicii și furnizare care vor compune proiectul de investiții.

Principalii indicatori ai acestei noi investiții se referă la alimentarea cu apă și canalizare pentru majoritatea locuitorilor din aria urbană - străzile care aparțin domeniului public, alimentare cu apă pentru cât mai multe localități rurale și canalizare pentru aglomerările rurale cu peste 2.000 de locuitori - indicatorii fiind dependenți și de raportul dintre valoarea investiției și populația deservită.

Contractul de finanțare are o valoare totală eligibilă de 8,8 milioane de lei, din care valoarea nerambursabilă din fondurile de coeziune ale UE, de 7,4 milioane, contribuția de la bugetul național, de 1,2 milioane, iar contribuția de la bugetul județului, de 88.149 de lei. Perioada de implementare a noului contract este de 55 de luni, acesta urmând sa îşi înceteze valabilitatea la data finalizării POIM 2014-2020.

În vederea implementării celui de-al cincilea program major de investiţii în cadrul POIM, CAS şi CJ vor să atragă de la UE peste 350 de milioane de euro, bani destinați atât continuării lucrărilor de extindere şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare în mediul urban cât mai ales realizării de astfel de lucrări în mediul rural din aria deservită.

Acest nou program vine în continuarea investițiilor în valoare de 330 milioane de euro deja derulate în perioada 1997-2016 care au avut rolul de a asigura conformarea cu condiționalitățile prevăzute în capitolul de mediu al tratatului de aderare la UE, respectiv o creștere a calității apei și a serviciilor, atenuarea riscurilor asupra sănătății cetățenilor, scăderea costurilor de tratare a apei uzate, reducerea consumului și a pierderilor din rețea.

Comenteaza