Dezbaterea garajelor hidoase se mută între clujeni. „Dacă promiteţi asta, vă voi vota"

Dezbaterea garajelor hidoase se mută între clujeni. „Dacă promiteţi asta, vă voi vota
Din şedinţele de consiliu local, discuţiile despre garaje au ajuns între clujeni, care sunt sau nu de acord cu dărâmarea lor.

Problema garajelor, dar şi a locurilor de parcare din Cluj se dezbate ciclic în şedinţele de consiliu local. Toată lumea are idei, nimic nu se pune în aplicare, iar oraşul se prezintă ca unul de cinci stele în centru şi de o stea, cu bunăvoinţă, în cartiere. Acum, discuţia a fost preluată şi de cetăţeni, care se contrează online pe prezenţa hidoaselor garaje de tablă dintre blocuri.

Un clujean a protestat pe internet împotriva acestor garaje. El a adresat un mesaj actualul sau viitorului primar, în care cere dărâmarea acestora. „Cerința mea de la actualul/viitorul primar este să demoleze garajele de pe domeniul public. Doresc acest lucru pentru a da un aspect civilizat cartierelor noastre și pentru a mari numărul de locuri de parcare. Acolo unde spațiul permite, se pot construi parcări supra/subterane, iar unde nu, simpla amenajare a parcărilor cu biscuiți, eventual plantat un pom, doi, va rezolva în mod pozitiv aspectul orașului. Așa că viitori candidați, dacă promiteți că va ocupați de această problemă, vă voi vota. Iar pentru actualul primar, nu mai este de ajuns promisiunea, trebuie să și facă. Până la alegeri, dacă începe să demoleze din garaje, nu doar 2-3 pe undeva, ci o hotărâre de consiliu care să se aplice la tot orașul, îl voi vota", a scris cineva care s-a semnat Ioan Avramescu pe website-ul domnuleprimar.ro.

Comentariul s-a bucurat de succes. Un alt clujean, care se recomandă Ioan Garajistu, a mutat discuţia în sfera politică. „În Cluj sunt cca 10.000 de garaje și copertine. Cu proprietarii și membrii de familie, precum și minimum doi prieteni, dl. primar Boc are asigurate 40.000 de voturi", a spus acesta. Un clujean care s-a semnat Stelică i-a răspuns: „Dacă îți închipui că țigănia asta cu garajele mai ține mult, te înșeli amarnic. Nici Boc și nici ăia 10.000 ca tine, mândri proprietari de table ruginite, n-o să le mai poată ține mult în picioare".

Gelu a intrat şi el în discuţie: „Asta e o chestie veche, am propus-o și eu cândva, dar nimeni nu o ia în seamă. Lăsând la o parte aspectul necivilizat, din două garaje se pot face trei locuri de parcare. În plus, mulți își folosesc garajele ca depozite și își țin mașinile în stradă. Vezi de exemplu garajele din spatele pieței Mărăști, care sunt închiriate în proporție de 100% la piețari".

 

Comenteaza