Grevă generală în administraţia publică locală: Peste 32.000 de funcţionari, din 36 de judeţe, solicită creşteri salariale

Grevă generală în administraţia publică locală: Peste 32.000 de funcţionari, din 36 de judeţe, solicită creşteri salariale
Peste 32.000 de funcţionari din administraţia publică locală, din 36 de judeţe, se află, joi, în grevă generală, ei solicitând creşteri salariale de 10 la sută şi acordarea tichetelor de masă, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Valer Suciu.

Valer Suciu a declarat, joi, la Cluj-Napoca, presei, că revendicările sindicaliştilor erau cuprinse în promisiunile electorale cu care actualul guvern a câştigat alegerile, dar acestea nu au fost onorate.

"Guvernul actual a câştigat alegerile cu nişte promisiuni electorale, iar toate revendicările noastre erau cuprinse în aceste revendicări. Au trecut trei ani şi nu au realizat nimic. Acum avem doar două revendicări minime - acordarea tichetelor de masă şi creşteri salariale de 10 la sută pentru salariaţii din administraţia publică locală. La greva generală de o zi declanşată de FNSA în administraţia publică locală participă peste 32.000 de persoane din 36 de judeţe", a spus Suciu. 

Liderul Sindicatului "Civitas" din Primăria Cluj-Napoca, afiliat FNSA, Remus Mureşan, a declarat, de asemenea, că acţiunea de protest nu este îndreptată împotriva cetăţenilor.

"Salariaţii din Primăria Cluj-Napoca, membri şi nemembri de sindicat, sunt, joi, în grevă generală pe toată durata zilei. Asta înseamnă că nu va lucra nimeni, primăria fiind închisă. Angajaţii stau în birouri, citesc ziare şi discută. Am pus pe uşi afişe cu «Grevă generală» pentru ca lumea să ştie. Nu este o acţiune îndreptată împotriva cetăţenilor, ci una care priveşte acordarea unor drepturi pentru salariaţii din administraţia publică locală. Se asigură doar serviciile de la biroul de naşteri, decese şi căsătorii, şi un ghişeu unde se pot plăti amenzile de 24 de ore", a spus Mureşan.

Potrivit acestuia, la greva generală participă circa 800 de membri de sindicat din Primăria Cluj-Napoca, dar şi funcţionarii care nu sunt membri de sindicat.

Acţiunile îndreptate împotriva Guvernului vor continua la sfârşitul lunii mai, în data de 27, cu un miting la Bucureşti, la care se aşteaptă să participe minim 3.000 de membri de sindicat. În cazul în care nici aşa nu le vor fi ascultate doleanţele, FNSA va demara procedurile pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală din România în a doua parte a anului.

Conflictul colectiv de muncă a fost declanşat în ianuarie, membrii FNSA înştiinţând Guvernul României despre acest lucru, iar la sfârşitul lunii a fost organizată prima formă de protest, o grevă de avertisment care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării.

Comenteaza