Idei pentru Clujul digital. Dezbateri publice şi plata parcărilor online

Idei pentru Clujul digital. Dezbateri publice şi plata parcărilor online
Smart City este deviza Clujului în momentul de faţă, iar cetăţenii vin cu noi propuneri în cadrul programului de Bugetare participativă derulat de municipalitate şi care însumează fonduri de 2 milioane de euro.

Dezbateri publice online. Buget estiamtiv 150.000 euro

Dan Strajan propune o soluţie prin care mai mulţi clujeni să poată participa la dezbaterile publice iniţiate de municipalitate, evenimente care de cele mai multe ori au loc la ore la care oamenii sunt încă la seriviciu. "Propunerea presupune o platformă software care să reunescă toţi factorii implicati în luarea unei decizii legate de un anumit proiect ce vizează comunitatea. Paşi-precondiţii-flow: (unele exista deja, trebuie doar integrate) - necesitatea implementarii unui sistem de înregistrare pe bază de semnătură digitală care să fie disponibil fiecărui cetăţean cu domiciliul in Cluj Napoca - algoritm corelare proiect-cetăţean, în sensul identificării gradului de interes al unui cetăţean faţă de un proiect zonal în functie de locaţie, etc - excepţie fac proiectele de interes general - implementarea unui sistem de votare la care cei implicaţi în anumit proiect să poată să îşi exprime acordul/dezacordul, etc - boadcasting online live al fiecărei şedinţe de dezbatere publică - integrarea cu platforma mycluj, în sensul identificării problemelor deja existente în ariile de interes ale unui anumit proiect, precum şi a propunerilor de noi proiecte - posibilitatea de a transparentiza la maxim procesul de votare, în sensul în care să se poată vizualiza de oricine felul cum s-a votat, acest aspect încurajând de exemplu dezbaterile constructive între vecini, adăugand un plus de viziune, eliminând totodata posibilitatea de fraudă (ex: Vecine, de ce ai votat aşa? Vecinul: Cum? Eu nu am apucat să votez - busted!)". 

Plata online a abonamentelor de parcare din zona II. Buget estimativ 25.000 euro 

''E nevoie de o aplicaţie/funcţionalitate nouă pe site-ul primăriei prin care să se poată plăti abonamentele de parcare fără a te mai deplasa la sediul instituţiei. Acest lucru înseamnă şi o mai bună şi rapidă monitorizare a numărului de abonaţi", explică Ioan Călin Mălinaş. 

Amintim că, anul trecut, s-a luat decizia istorică de a fi dublat preţul parcării, de a se limita durata staţionării la trei ore şi, mai cu seamă, de a se renunţa la abonamentele transmisibile pentru persoane juridice în zona I. Aceste reglementari vizează un număr de 26 de străzi: Baba Novac, Bolyai, E. de Martonne, Emil Isac, Eroilor, I.C. Bratianu, I. Maniu, M. Kogalniceanu, O. Petrovici, P-ta Unirii (inclusiv parkingul cu bariere), S. Micu, St. O. Iosif, H. Oberth, Universitatii, V. Fulicea, C. Daicoviciu, Paul Chinezu, V. Alecsandri, Brassai, David Ferenc, Emil Zola, Gaal Gabor, Tipografiei, Cotita, Sindicatelor, F.D. Roosevelt. în celelalte zone ale orașului tarifele de parcare/garaje rămân neschimbate. În zona II, taxele au rămas neschimbate. 

Trebuie menţionat că maşinile parcate neregulamentar pe raza municipiului Cluj-Napoca sunt ridicate. Cuantumul sancțiunii pentru ridicare-transport-depozitare a fost stabilit conform HCL nr. 21/2017 și este de 547 de lei. În cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul și nu se mai efectuează transportul și depozitarea, sancțiunea e de 294 de lei.

Nu în ultimul rând, municipalitatea a lansat aplicaţia ClujParking prin care sunt monitorizate la ora actuala 6 parcări şi parking-uri din zona centrală şi semicentrală (parking Moţilor, parking Sala Polivalentă, parcare Unirii, parking Multiplex Leul, parcare Cipariu, parcare Mihai Viteazu), însumând peste 1.300 de locuri de parcare.

Proiectele clujenilor pot fi depuse până în 20 august 2017, iar cele care obțin cel mai mare număr de voturi vor fi implementate de către Primăria Cluj-Napoca începând cu 2018. Este primul proces de bugetare participativă online din România, prin care municipalitatea urmărește implicarea directă în luarea deciziilor privind proiectele orașului a tuturor celor care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca și au cel puțin 18 ani.

Comenteaza