Iz de blat în meciul pentru polivalentă

Iz de blat în meciul pentru polivalentă
Războiul dintre sibienii de la CON-A şi ACI Cluj a dus la o licitaţie-dilemă pentru constructorii locali, care au de decis dacă se bat sau nu pentru o lucrare blocată şi re-lansată pe piaţă, după ce a fost parţial executată.

Caietul de sarcini pentru restul de lucrări, care vizează finalizarea Sălii Polivalente, este considerat cel puţin discutabil, în condiţiile în care o companie de construcţii, CON-A, are un avantaj clar din start, având în vedere că, realizând deja o parte dintre lucrări, are acces la informaţii pe care ceilalţi competitori nu le cunosc. În plus, potrivit unor surse din piaţă, documentaţia include lucrări nejustificate.

Primarul de Cluj Emil Boc s-a lăudat, ieri, că sala polivalentă va fi cu 30 de milioane de lei mai ieftină decât preţul ofertat de compania ACI Cluj. Boc a mai menţionat că licitaţia pentru continuarea lucrărilor este în linie dreaptă şi că la începutul lunii iunie este fixat termenul pentru deschiderea ofertelor. „Conservarea s-a încheiat, iar în 3 iunie, parcă, dechidem ofertele", a precizat primarul. Lucrările în continuare scoase la licitaţie de primărie sunt evaluate la peste 35 de milioane de lei (aproximativ 8 milioane de euro) şi un termen de execuţie de 8 luni de la ordinul de începere a lucrărilor. Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Compania ACI a fost cea care a atacat în instanţă licitaţia pentru amenajarea polivalentei, după ce primăria a decis să atribuie contractul către CON-A, ba mai mult, a dat şi odinul de începere a lucrărilor. Anul trecut ACI a obţinut o decizia favorabilă a instanţei pentru a obţine contractul, demonstând că oferta CON-A a fost neconformă şi nu a respectat caietul de sarcini. Astfel, la începutul primăverii, primăria a sistat şantierul, însă la finalul verii a refuzat să atribuie contactul către ACI (demonstând prin angajarea unui expert că şi oferta lor este neconformă) şi a decis să anuleze licitaţia pentru amenajarea Sălii Polivalente. Această decizie a comisiei de licitaţie a fost o premieră pentru Primăria Cluj-Napoca, având în vedere că aceeaşi comisie a acceptat ofertele CON-A şi ACI, le-a evaluat şi a atribuit contractul către primul dintre cele două consorţii, pe criteriul preţului cel mai scăzut (ACI a ofertat 91 de milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea obiectivului).

Printre condiţiile de licitaţie impuse de primărie la licitaţia pentru continuarea lucrărilor la polivalentă, lansată anul acesta se prevede ca constructorul să deţină un atelier sau o fabrică de confecţii metalice (pentru care CON-A a fost lăudată în repretate rânduri de primărie pentru că din acest motiv poate termina lucrările mult mai repede- n.red.). De asemenea, surse din piaţă ne-au informat că în caietul de sarcini pus la bătaie de primărie există lucrări care nu se justifică, spre exemplu excavaţii de zeci de mii de metri cubi de pământ, în condiţiile în care obiectivul este deja ridicat la un stadiu de peste 50%, după cum au infomat în repretate rânduri administraţia locală.

„Vă asigur că nu sunt lucrări ascunse. În legătură cu atelierul sau fabrica de confecţii metalice este normal întrucât este de executat faţada. Vă asigur că orice constructor ştie cum să oferteze în cazul în care nu îndeplineşte singur o astfel de cerinţă", a declarat pentru ZIUA de CLUJ directorul tehnic al primăriei, Virgil Poruţiu. În ceea ce priveşte lucrările de excavaţii, el a amintit că trebuie să verifice acest aspect. Până la închiderea ediţiei, biroul mass media nu a oferit informaţii cu privire la acest aspect.

Despre caietul de sarcini de la noua licitaţie, compania ACI Cluj spune că nici măcare nu l-a studiat. Preşedintele ACI Cluj, Ioan Aşchilean, a declarat pentru ZIUA de CLUJ că este exclusă participarea companiei pe care o reprezintă la licitaţia pentru continuarea lucrărilor la polivalentă. „Noi am câştigat de prima data, după cum ne-a dat dreptate instanţa, iar primăria a refuzat să pună în aplicare decizia. Acum nu suntem interesaţi. Nu participăm, nici nu am studiat caietul de sarcini", a afirmat Achilean.

Preşedintele unei alte companii de contrucţii clujene, Napoca Construcţii, Ştefan Dimitriu spune de asemenea că în cazul licitaţiei pentru polivalentă chestiunile sunt amestecare, motiv pentru care nu va intra cu o ofertă la o astfel de procedură. „La profesionalismul pe care-l reclamă primăria, aşa ceva n-ar fi trebui să se întâmple, mai mult, un astfel de obiectiv n-avea, după părerea mea ce să caute acolo. N-am consultat caietul de sarcini. Mă întreb, după ce instanţa a constat nerespectarea unui caiet de sarcini, cine îşi va permite să mai scoată un alt caiet de sarcini, în lumina fostei documentaţii. Apoi, proiectul a fost gândit de o firmă (parte din asocierea CON-A, Plan 3I Ro, Intersport, Nisal şi Dico & Ţigănaş câştigătoare a licitaţie şi a căror ofertă a fost declarată neconformă de instanţă - n.red.), nu ştiu cine poate să-şi asume paternitatea unui preţ pe un nou caiet de sarcini", a spus acesta.

Singura companie din Cluj care a confirmat deocamdată participarea la noua licitaţie este Transilvania Construcţii, societatea care a avut colaborări pentru anumite lucrări chiar cu firma sibiană (la parkingul de pe Primăverii, la stadionul Cluj Arena, realizat şi alături de ACI Cluj). „Am decis să participăm la această licitaţie, dar fără niciun fel de asociere. Intrăm singuri. Nu avem în vedere niciun fel de colaborare cu CON-A, chiar dacă în trecut am avut asocieri. Cu siguranţă, faptul că în acest caz construcţia este începută reprezintă un aspect negativ şi implică anumite riscuri. Este foarte important cum preiei construcţia şi ce se întâmplă în cazul în care apar erori de execuţie sau de proiectare, cine şi ce îşi asumă. Aceste elemente trebuie clarificate prin contract", a menţionat Mircea Timofte, preşedintele Consiliului de Administraţie al Transilvania Construcţii.

În ceea ce priveşte documentaţia de licitaţie, reprezentantul societăţii a recunoscut că lucrările de excavaţii din caietul de sarcini nu sunt tocmai în regulă. „Nu prea e justificat (să apară astfel de lucrări de excavare - n.red.). E o problemă tehnică, trebuie să ştii să faci o ofertă", a admis Timofte.
Încă cel puţin două companii clujene au fost interesate de această nouă licitaţie la polivalentă, TCI Contractor General şi Modern Bau, care au negociat pentru o posibilă participare în asociere, alături de o companie de instalaţii din Zalău. „Nu am luat încă o decizie privind intrarea la această licitaţie, vom lua o hotărâre săptămâna viitoare. Pot să spun însă că înclinăm spre a nu merge, din două motive. Unul se referă la caietul de sarcini, despre care unele voci susţin că e greoi, iar un alt motiv ţine de dorinţa noastră de a solidariza cu ACI, care e o companie locală, pe care o cunoaştem şi căreia, eu personal, consider că nu i s-a făcut dreptate", a explicat Dorin Oltean, director general al TCI Contractor General. Licitaţia atipică, pentru o parte de lucrări, nu pentru execuţie integrală, implică şi un dezechilibru între competitori. „În cazul în care participă la această licitaţie, CON-A porneşte cu un avantaj - acela de a cunoaşte foarte bine lucrarea", a spus Oltean.

De altfel, compania sibiană care a deţinut contractul şi a adus polivalenta la stadiul actual, CON-A nu excludea posibilitatea de a participa la noua licitaţie, după cum transmitea încă de anul trecut reporterilor ZIUA de CLUJ.

Primăria a achitat deja către cona CON-A aproximativ 37,7 milioane de lei, din totalul de 63,1 milioane de lei, cu taxa pe valoarea adăugată (TVA), cât este suma la care s-a contractat Sala Polivalentă, potrivit datelor furnizate de instituţie. Plus o suplimentare de aproape 5 milioane de lei pentru lucrările de conservare a obiectivului.

Luminiţa SILEA
Kristina REŞTEA

Comenteaza