Lecția Timișoara. Clujul se pune la adăpost

Lecția Timișoara. Clujul se pune la adăpost
Un tânăr a murit la Timișoara, iar Clujul a învățat ceva din această lecție.

La mijlocul lunii septembrie, o furtună extrem de puternică a făcut victime la Timișoara. Atunci, un tânăr de 24 de ani a fost strivit de poarta enormă amplasată la intrarea în Timişoara, de pe Calea Lugojului. Tânărul era student în anul VI la Medicină Dentară. Poliţia Timiş a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

Clujul încearcă să se ferească de o asemenea catastrofă. Primăria a lansat zilele trecute o licitație pentru expertiza tehnică a portalelor amplasate la patru dintre intrările în oraș. Este de asemenea vorba despre structuri metalice care traversează carosabilul și care sunt prinse într-o fundație de beton. Acestea sunt amplasate pe Calea Florești, după podul N, către Florești, pe Calea Turzii, pe strada Traian Vuia și pe Calea Baciului. Acestea conțin indicatoare de informare rutieră și, în două cazuri, conțin și mesajul "Bine ați venit în municipiul Cluj-Napoca".

Municipalitatea dorește să vadă în ce măsură rezistă acestea și să realizeze eventuale lucrări de reparații sau reparații capitale, modificări sau reabilitări, în funcție de concluziile firmei care va câștiga licitația pentru expertiza tehnică.

Oferta firmelor trebuie să conțină prețul pentru proiectare în vederea realizării unor lucrări de primă intervenție și pentru realizarea documentației în vederea obținerii autorizației de construire în regim de urgență.

Timpul pus la dispoziție candidaților este foarte scurt. Pe site-ul Primăriei se arată că ofertele se vor încărca în catalogul electronic de produse/ servicii/ lucrări disponibil în SEAP până la data limită de 23.10.2017.

 

Etichete
Comenteaza