Pe ce străzi se mai face câte o bandă. "Circulaţia e sufocată"

Pe ce străzi se mai face câte o bandă.
Primăria doreşte să lărgească două artere ale Clujului, unde şoferii sunt terorizaţi la orele de vârf.

Două artere importante ale Clujului ar urma să se lărgească în perioada următoare, a anunţat primarul Emil Boc, marţi dimineaţă, la REALITATEA FM Cluj. Este vorba despre străzile Bună Ziua şi Câmpului, unde la orele de vârf se creează cozi uriaşe de maşini. Ambele drumuri ar urma să mai primească o bandă.

Strada Bună Ziua a fost preluată în domeniul public al municipiului, de la fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. „De 4-5 luni lucrăm să identificăm, să luăm în proprietate terenuri, pentru că sunt destul de multe suprafeţe private acolo, din păcate.

Viceprimarul Dan Tarcea este mandatat să se ocupe de acest proiect. Studiem fiecare parcelă de teren pentru extinderea cu încă o bandă, pentru că circulaţia este sufocată. Nu ştiu pe ce direcţie de mers va fi banda, asta rămâne să stabilească specialiştii. În plus, vrem să facem şi un sens giratoriu, pe drumul care merge spre Grand Hotel Italia", a spus Boc.

Pe de altă parte, este un act de vitejie să cobori pe strada Câmpului dimineaţa, când copiii merg la şcoală. Şi acolo municipalitatea are în plan să lărgească drumul.

„La ieşirea de pe strada Câmpului pe Islazului, unde este sensul giratoriu, vrem să mai creăm o bandă de ieşire, ca să poată merge maşinile fie spre Frunzişului, fie în continuare pe Câmpului. Vrem să îi ajutăm pe cei care vin dinspre Câmpului şi se sufocă pe două benzi.

Acolo sunt trotuare generoase pe ambele sensuri şi dorim să le îngustăm, pentru a mai realiza o bandă. Din fericire, aici 90% din suprafaţă este în domeniul public", a explicat primarul. El a spus şi că lucrările de pe strada Edgar Quinet ar urma să înceapă în scurt timp, fără să dea însă un termen exact.

Comenteaza