Peste 100 milioane lei pentru spitalele din Cluj. Majoritatea din fonduri UE

Peste 100 milioane lei pentru spitalele din Cluj. Majoritatea din fonduri UE

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj alocă, în 2019, suma de 27.067.000 lei pentru finanțarea a 14 spitale, sumă la care se vor adăuga alocări suplimentare ce urmează a fi acordate prin intermediul rectificărilor bugetare ulterioare.

27 milioane lei. Bani de la bugetul judeţului 

În ceea ce privește destinația acestor sume, marea majoritate vor fi direcționate înspre dotarea spitalelor cu aparatură medicală ultraperformantă, de ultimă generație, menită să contribuie esențial la salvarea vieții și a sănătății a numeroși clujeni. În același timp, vor fi alocaţi bani  și pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor unităților medicale, respectiv pentru efectuarea de reparații la saloanele, laboratoarele, cabinetele și celelalte spații necesare derulării unui act medical de calitate.

„După cum am promis, 2019 e anul sănătății pentru Consiliul Judeţean Cluj, atât în ceea ce privește alocările din bugetul propriu cât și fondurile europene atrase de noi pentru modernizarea infrastructurii medicale din județ. Cifrele vorbesc de la sine iar beneficiile acestor investiții în viață și sănătate vor fi resimțite de clujeni extrem de curând”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj. 

90 de milioane de lei. Bani de la UE

Alocarea de peste 27 de milioane de lei din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj urmează să fie completată de fonduri europene nerambursabile în valoare de circa 90 de milioane de lei, bani care urmează să fie obținuți prin intermediul a opt proiecte POR 2014-2020.

"Dintre aceste proiecte cu finanțare europeană, două au fost deja câștigate iar contractele urmează a fi semnate în perioada imediat următoare. Acestea vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Copii și a Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență. Alte șase proiecte se află în evaluare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, urmând a fi contractate, cel mai probabil, în a doua jumătate a anului. Acestea privesc finanțarea lucrărilor de reabilitare și dotare a ambulatoriilor spitalelor de Recuperare, Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, unități sanitare aflate sub autoritatea Consiliului Județean.  Mai mult decât atât, în cursul anului 2019 se vor afla în implementare la nivelul județului Cluj proiecte europene care vizează îmbunătățirea actului medical și creșterea accesului pacienților la servicii medicale, în valoare totală de peste 75 de milioane de euro, proiecte la care Consiliul Județean are fie calitatea de titular, fie cea de partener", mai transmite conducerea forului administrativ judeţean, care precizează că suma cuprinsă în acest an la capitolul sănătate este cea mai mare din istoria Consiliului Județean, cu aproximativ 70% mai mare comparativ cu cea alocată în 2018. 

Comenteaza