"Plămânii verzi" ai Clujului şi Parcul Farmec mai aşteaptă. Licitaţii anulate

"Plămânii verzi" ai Clujului şi Parcul Farmec mai aşteaptă. Licitaţii anulate

Licitaţiile pentru reamenajarea Parcului Farmec din Mărăşti şi pentru sistemul inteligent de reducere a poluarii aerului ''City Tree'' au fost anulate, din lipsă de participanţi. 

Parcul Farmec

Investiţia se realizează din fonduri bugetare, valoarea total estimata este de 1.930.368,37 lei, fara T.V.A., din care: servicii de proiectare si asistenta tehnica 130.318,01 lei, fara T.V.A., executia lucrarilor si organizare de santier 1.800.050,36 lei, fara T.V.A. Durata de realizare a contractului este de 12 luni din care: 2 luni pentru serviciile de proiectare si 10 luni pentru executia lucrarilor. 

În parc se vor realiza sectoare de odihnă pasivă, sectoare pentru mișcare, loc de joacă pentru copii, zone verzi de recreere, mobilier urban nou și se va păstra biodiversitatea Canalului Morii. Vegetația existentă degradată va fi înlocuită și vor fi plantați noi arbori și arbuști. Aleile pietonale, fântâna și sistemul de iluminat vor fi modernizate, vor apărea un grup sanitar modern, cișmele ornamentale, rastel de biciclete și amenajări în jurul apei.

"City Tree"

Valoarea contractului este de 1 milion de lei, fonduri bugetare. Licitaţia prevedea achiziţionarea a 3 bucăţi de sistem inteligent de reducere a poluarii aerului ''City Tree'' şi platformă hexagonală. Acest proiect a fost aprobat în cadrul programului de bugetare bugetativă.  

Primăria Cluj-Napoca a avut obligaţia întocmirii Planului Integrat de calitate a aerului pentru aglomerarea Cluj-Napoca, pentru indicatorii oxizi de azot şi de particule în suspensie, prezente în aerul înconjurător, plan care cuprinde măsuri de reducere a poluării aerului până la valori mai mici decât valorile limită/valorile ţintă. "Această achiziţie poate fi considerată o măsură suplimentară de reducere a poluării aerului înconjurător din municipiu care vine în completarea celor propuse în Planul Integrat", se arată în caierul de sarcini al licitaţiei. 

În 2020 nu va fi organizat procesul de "Bugetare participativă", municipalitatea axându-se pe investiţii în sănătate în contextul pandemiei de coronavirus. Edilul Emil Boc a declarat că administraţia locală se va concetran însă pe implementarea celor 15 proiecte câștigătoare prin programul de bugetare participativă din 2019. 

Comenteaza