Propuneri pentru fluidizarea traficului din Zorilor. Sensuri giratorii, dar şi pasaje

Propuneri pentru fluidizarea traficului din Zorilor. Sensuri giratorii, dar şi pasaje
Traficul tot mai sufocant din Cluj îi determină să caute soluţii nu doar pe responsabilii din poliţie şi primărie, ci şi pe şoferi.

Societatea civilă devine tot mai activă la Cluj. După ce un taximetrist a propus o soluţie pentru fluidizarea traficului din zona gării, un cititor ZIUA de CLUJ vine cu o interesantă soluţie de organizare a circulaţiilor în cartierul Zorilor.

Daniel Dubău ne-a trimis inclusiv o schiţă cu felul în care ar urma să se desfăşoare traficul în Zorilor şi este ferm convins că ideile sale ar duce la reducerea timpilor de staţionare în trafic, dar şi la diminuarea numărului de accidente rutiere în care sunt implicaţi pietoni,

Iată ce propune Dubău:
1. Interzicerea virajului la stânga de pe strada Observatorului spre strada Zorilor, pe sensul dinspre strada Frunzișului, această manevră urmând a fi efectuată prin intermediul sensului giratoriu de la interecţia Observatorului - Viilor
2. Interzicerea virajului la stânga dinspre strada Zorilor spre Observatorului, această manevră urmând a fi efectuată prin intermediul sensului giratoriu de la intersecția Observatorului-Gherghe Dima
3. Implementarea unor sensuri giratorii pe străzile din zona Pasteur-Gheorghe Dima- Viilor
4. Pasaje supraterane pietonale la trecerile de pietoni de pe strada Observatorului, de la intersecția Observatorului-Zorilor, Observatorului-Viilor
5. Desființarea semaforului de la intersecția Observatorului-Zorilor

 

Comenteaza