Școlile la putere. Se prefigurează proiectele clujenilor pe care Primăria le va finanța în 2018

Școlile la putere. Se prefigurează proiectele clujenilor pe care Primăria le va finanța în 2018
Cele mai votate 15 proiecte de pe site-ul bugetareparticipativă.ro vor fi anunțate săptămâna viitoare.

2017 este primul an în care Clujul a realizat un program de bugetare participativă, iar 2018 ar urma să fie anul în care proiectele ar urma să fie implementate. Totul a început cu propunerile clujenilor, cu prima etapă de vor, iar apoi cu a doua, încheiată duminică. Săptămâna aceasta, municipalitatea are misiunea de a valida procesul de votare, iar în 27 noiembrie vor fi anunțați câștigătorii.

15

proiecte ar urma să fie implementate de municipalitate, iar bugetul pentru fiecare dintre propuneri este de 150.000 de euro.

ZIUA de CLUJ vă prezintă topul proiectelor, în funcție de numărul de voturi primite. Lista nu este finală, ci va trebui validată de Primărie. Din start se observă mobilizarea părinților de la două școli clujene, Nicolae Titulescu și Ion Creangă. Proiectul pentru prima dintre unitățile de învățământ a fost depus chiar de directoarea Șoimița Komives, care visează ca școala să se dezvolte într-un complex educațional.

Școala "Nicolae Titulescu" - complex educațional - 2809 voturi
Școala "Ion Creangă" - mansardare - 2392
Centru pentru tineret în centrul Clujului - 1876
Suprailuminare treceri de pietoni - 659
Parc Între Lacuri - 591
Colectare inteligentă deșeuri - 306
Demolare garaje de tablă - 294
Toalete pentru toți - 247
Un copac la trei parcări - 237
Trotinete electrice de închiriat - 231
Autobuze/microbuze școlare cu circuit închis - 217
Piste de biciclete pe străzile Observator și Nicolae Titulescu - 191
Artă în curtea școlii - 184
Grădini verticale - clădiri proejate de vegetație - 174
Intersecții sigure pentru bicicliști - 166

Unele dintre proiecte se suprapun peste proiecte deja anunțate sau chiar pornite de către Primărie. Avem deja o trecere de pietoni suprailuminată, pe strada Donath, iar trontinetele electrice și parcul Între Lacuri fac parte dintre proiectele pe care municipalitatea le-a prezentat deja autorității urbane pentru ierarhizare și depunere în vederea obținerii de fonduri europene.

"Educația este pe primul loc înainte de stabilirea formală a câștigătorilor. Ne bucurăm, întrucât și în strategia noastră educația are un rol important. Dacă clujenii doresc trontinete electrice, vom aduce trotinete. Demolarea garajelor se află de asemenea printre planurile noastre, pentru că vremea garajelor din tablă sau beton se apropie de apus. Le vom demola însă treptat, întrucât trebuie să punem ceva în loc. Suprailuminarea trecerilor de pietoni are deja un proiect-pilot și anul viitor vom face demersuri pentru suprailuminarea a sute de treceri de pietoni din oraș", a spus viceprimarul Dan Tarcea.

Bugetul solicitat pentru școala Nicolae Titulescu este cel maxim, 150.000 de euro, evident insuficient pentru o amplă acțiune de modernizare. ”Vom suplimenta suma”, a promis viceprimarul.

 

Comenteaza