Se reia concursul pentru postul de manager al Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Se reia concursul pentru postul de manager al Filarmonicii de Stat  „Transilvania”
| Foto: Arhiva

La concursul de proiecte de management organizat pentru Filarmonica de Stat „Transilvania”, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, s-au înscris cinci candidați

În urma desfășurării primei etape, cea de analiză a proiectelor de management depuse, niciun candidat nu e reușit să obțină nota minimă prevăzută de lege, respectiv 7. Astfel, notele primite în cadrul primei etape de către cei cinci candidați înscriși, sunt: 6,17; 5,73; 6,17; 6,73 și 6,53.

Notarea s-a făcut în baza criteriilor și subcriteriilor de notare a proiectelor de management aferente concursului, propuse și aprobate de comisie.

Componența comisiei de concurs a fost următoarea:

Președinte: Vákár István-Valentin– Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj;

Membri: Diana Asinefta Moș - Rectorul Universității Naționale de Muzică București;

Doru Orban - Managerul Filarmonicii Arad.

În această situație, conform prevederilor legale în vigoare, procedura de concurs pentru ocuparea postului de manager în cadrul Filarmonica de Stat „Transilvania” va fi reluată în termen de 30 de zile de la afișarea rezultatelor. 

Etichete
Comenteaza