Specialiştii de la Consiliul Judeţean, făcuţi de râs cu repetiţie

Specialiştii de la Consiliul Judeţean, făcuţi de râs cu repetiţie
Se înmulţesc atacurile la adresa calităţilor profesionale ale angajaţilor din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean.

Marţi, în şedinţa CJ, au fost acuzate de incompetenţă - mai mult sau mai puţin străveziu - două dintre persoanele cu greutate din instituţie.

Prima luată în colimator a fost Dorina Maier, şefa serviciului buget local şi venituri. Invitată să vorbească despre situaţia stadionului, care are conturile blocate din cauză că nu s-a plătit impozitul pe clădire, doamna Maier nu a ştiut să spună care este suma datorată direcţiei de taxe şi impozite a primăriei. Printre cele mai indignate persoane s-a numărat Steluţa Racolţa, consilier PNL. A trebuit să preia microfonul Radu Raţiu, directorul SC Cluj Arena SA, pentru a-i lămuri pe consilieri: datoria este de circa 12 milioane de lei, la care se adaugă penalităţi cifrate la 4 milioane de lei, pentru că CJ nu a declarat clădirea timp de trei ani. Acest aspect a atras noi critici la adresa specialiştilor din instituţie. „Este o chestiune de necunoaştere a Codului Fiscal să nu ştii că ai impozit de plătit. Aeroportul plăteşte impozit, dar nu v-aţi dat seama că şi pentru stadion trebuie achitat", s-a burzuluit Alexandru Coroian, de asemenea de la PNL. Luată la rost, Dorina Maier a şuşotit la telefon cu subordonaţii ei, dar nu a revenit la microfon să dea răspunsurile care i s-au solicitat.

Un alt episod a avut-o în prim-plan de Simona Gaci, secretara judeţului. Aceasta a spus că a fost „o scăpare" a CJ că, în regulamentul de organizare şi funcţionare a aeroportului, nu s-a prevăzut ca directorul general să nu poată ocupa şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, un lucru despre care Mihai Seplecan, preşedintele CJ, susţine că este ilegal. Pentru a îndrepta această scăpare ilegală, ar fi fost nevoie de votul consilierilor judeţeni, însă aceştia au votat împotrivă.

O altă acuză de incompetenţă nu vine din şedinţa de marţi, ci din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii, care a aflat că Transgaz a trimis Consiliului Judeţean harta magistralelor de gaz din municipiul Cluj-Napoca, dar că documentul s-a împotmolit acolo şi nu a mai ajuns la primărie.

„(...) SNTGN Transgaz ne-a comunicat şi o copie după adresa prin care a transmis în 26.01.2011 Consiliului Judeţean Cluj hărţile cu traseele conductei de gaz. Având în vedere acest aspect, am solicitat Consiliului Judeţean Cluj să ne comunice adresa prin care a făcut cunoscut primăriei municipiului Cluj-Napoca conţinutul adresei SNTGN Transgaz SA Mediaş. Până la data prezentei nu am primit niciun răspuns", scrie inspectorul şef general Laurenţiu Ruen, într-o comunicare cu Prefectura obţinută de ZIUA de CLUJ.

Faptul că harta nu a ajuns la Primăria Cluj-Napoca este unul dintre motivele pentru care Consiliul Local nu a avut reţineri să îi acorde autorizaţie de construire firmei Napocamin, a familiei omului de afaceri Ioan Bene, la numai 7 metri de o magistrală de gaz. Distanţa minimă de siguranţă prevăzută de reglementările în vigoare este de 20 de metri, iar Napocamin a construit pe strada Marin Preda un imobil cu trei etaje şi mansardă în ciuda riscului de explozie.

„Indiferent dacă Consiliul Judeţean Cluj a transmis sau nu hărţile cu traseele conductelor de gaz, conductele magistrale puteau fi găsite în Planul Urbanistic General (PUG). Conductele magistrale de gaz se găsesc în PUG-ul nou şi se găseau şi în PUG-ul vechi", a spus arhitectul-şef de la Consiliul Judeţean, Claudiu Salanţă, lucru contrazis de reprezentanţii primăriei, care spun că magistralele nu apăreau în PUG-ul vechi, pe baza căruia i s-a eliberat autorizaţie lui Ioan Bene.

Citeşte şi: Boc şterge pe jos cu angajaţii Consiliului Judeţean. Primăria ar putea da în judecată CJ

CJ are o serioasă problemă de imagine, în ceea ce priveşte competenţa aparatului de specialitate. În urmă cu două luni, Mircea Avram, directorul RAADPP, susţinea nici mai mult, nici mai puţin că proiectele pe fonduri europene sunt întârziate de angajaţii consiliului pentru ca aceştia să poată încasa cât mai mult timp indemnizaţii. În plus, e de notorietate şi constituie obiectul unui proces intentat de prefect licitaţia pentru transportul judeţean (proces aflat acum în stadiul de recurs), dată peste cap de reprezentantul Autorităţii Judeţene de Transport. Tot dintr-o "scăpare".

DECLARAŢIE
"Am fost tras pe sfoară, păcălit de "specialiştii" de la CJ; eu am decis să nu mă mai bazez de acum încolo pe ei. Ei au avut o şedinţă în care s-au angajat, toţi cei prezenţi, că ne vor oferi o rampă din 15 iulie. Am sperat că vor găsi o soluţie, dar cu trei zile înainte de termenul la care ar fi trebuit să ne ofere o soluţie temporară de depozitare a gunoiului, ne-au lăsat să ne descurcăm singuri. Cât amatorism să existe ca "specialiştii" din CJ să facă o expertiză pe un teren din Feleacu şi să spună că e extravilan, iar un angajat al Primăriei Feleacu să ştie că e intravilan"
Emil Boc, despre Centrul de Deşeuri, în 29 iulie 

Comenteaza