UE alocă peste 660 milioane de euro Regiunii Nord-Vest

UE alocă peste 660 milioane de euro Regiunii Nord-Vest
Uniunea Europeană va aloca Regiunii Nord-Vest 662 de milioane de euro, dintre care cei mai mulţi vor fi investiţi în proiecte privind dezvoltarea urbană, întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), infrastructură socială şi educaţie.

În cadrul Programului Operaţional Regional (POR) care vizează perioada 2014-2020 se urmăreşte creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale prin dezvoltarea mediului de afaceri, a condiţiilor infrastructurale şi serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

„Pentru Regiunea Nord-Vest, principalele priorităţi pe care le cunoaştem în acest moment vor merge în marea lor majoritate către dezvoltarea urbană de orice fel, de la infrastructură, transport urban, până la reabilitarea de clădiri. O altă direcţie foarte importantă va fi cea pentru IMM-uri.

Eventual am văzut în ultima formă şi sprijinul lansării de start-up-uri, ceea ce va fi de foarte mare interes, dar şi incubatoare de afaceri, structuri de sprijinire al afacerilor si foarte multe alte forme de sprijinire al mediului privat. A treia va fi zona de infrastructură socială şi de educaţie, deosebit de importantă şi de solicitată şi în perioada 2007-2013",a spus Andreea Marcu, expert comunicare în Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Din cei 662,94 milioane de euro, 314,58 milioane vor fi investiţi în dezvoltare urbană, 57,18 milioane vor fi alocaţi îmbunătăţirii competitivităţii IMM, 34,39 milioane vor fi alocaţi dezvoltării infrastructurii educaţionale, 50,16 milioane pentru dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, 107,18 milioane vor fi alocaţi îmbunătăţirii infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală şi 40,03 milioane în dezvoltarea turismului.

Proiectele vor fi selectate după nişte grile de evaluare, cele care au un impact mare asupra comunităţii având cele mai mari şanse de a fi finanţate cu banii europeni.

„Există şi vor exista grile de evaluarea cu multe criterii printre care deosebit de relevante vor fi cele care înscriu proiectul într-o strategie de dezvoltare regională şi naţională, proiecte care să demonstreze că schimbă ceva în cadrul comunităţii în care sunt implementate, proiecte care să arate că folosesc în mod eficient energia, care creează locuri de muncă, criterii care sunt menţionate în priorităţile Europa 2020", a adăugat Marcu.

Deocamdată se aşteaptă aprobarea acordului de parteneriat, finalizarea programelor operaţionale şi programului naţional de dezvoltare rurală, după aceea fiecare autoritate de management îşi va lansa ghidurile de finanţare pe care ADR le vor promova, iar din acel moment începe depunerea cererilor de finanţare.

 

Comenteaza