Viceprimarul Clujului, despre metrou: „Ne va duce într-o altă ligă de dezvoltare. Pregătim orașul pentru următorii 30-50 de ani”

Viceprimarul Clujului, despre metrou: „Ne va duce într-o altă ligă de dezvoltare. Pregătim orașul pentru următorii 30-50 de ani”

Administrația municipiului Cluj-Napoca pregătește etapa semnării contractelor pentru viitorul metrou.

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat, luni, că pe 25 mai vor fi semnate contractele pentru metroul de la Cluj.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a confirmat, pentru ZIUA de CLUJ, că semnarea contractelor pentru metrou va avea loc până la sfârșitul lunii mai.

„Am câștigat la CNS și așteptăm comunicările pentru a putea semna contractul. În momentul în care vom avea toate confirmările vom putea anunța și ziua în care va fi semnat. Asta se va întâmpla până la sfârșitul lunii mai. Lucrările de supervizare sunt pe toată durata construcției metroului. De aceea este și prețul acela mare pentru că firma care câștigă licitația trebuie să se ocupe de supervizarea lucrărilor pe întreaga durată a contractului cu metroul. Ambele termene sunt estimate cam la 10 ani de zile”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Dan Tarcea.

„Metroul este echivalentul plantării a 100.000 de arbori”

Potrivit viceprimarului din Cluj-Napoca, proiectul metroului este complentar cu cel al Centurii Metropolitane, iar odată cu finalizare acestora, traficul din oraș/zona metropolitană și poluarea vor scădea semnificativ.

Aceste proiecte mari de infrastructură pe care noi le pregătim acum, vor face ca orașul Cluj-Napoca să aibă un alt viitor. Ne vor duce într-o altă ligă de dezvoltare în ceea ce privește eliminarea la o parte din poluare, deoarece acest metrou este echivalentul plantări a 100.000 de arbori maturi. Asta ne face să scoatem traficul din oraș și oamenii vor fi stimulați să folosească mijloacele de transport alternative. Proiectul metroului este complementar cu proiectul Centurii Metropolitane. Vei ajunge foarte ușor dintr-o parte în alta a orașului.

Noi pregătim orașul pentru următorii 10-20-30 de ani, poate chiar 50 de ani, pentru a avea un viitor și o dezvoltare sustenabilă bazată pe mobilitate și pe eliminarea poluării. Nu s-a inventat în lumea asta un alt tip de transport verde în afară de metrou și de transportul public. Este un transport care va folosi curent electric, deci practic va fi nepoluant și va asigura o mobilitate mult mai bună pentru toți clujenii”, a mai spus Tarcea.

Despre stadiul proiectului metroului clujean a vorbit și primarul Emil Boc, vinerea trecută, la ZIUA LIVE.

Tot ce ține de Primărie este în grafic, suntem în etapa semnării contractului, așteptăm doar să nu mai fie depuse contestații, până acum nu sunt. Până în 15 iunie trebuie să avem contractul semnat, conform jalonului din PNRR. Prefer să avem o decizie definitivă, pentru a fi sigur că avem un constructor definitiv, care se poate apuca de lucru. Săptămâna viitoare, va fi invitată firma la o discuție, care trebuie să depună o garanție importantă de participare” - Boc.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de firma Dogus, la licitația pentru realizarea metroului clujean. Așadar, municipalitatea poate semna contractul cu turcii câțigători de la Gülermak. 

Oferta financiară: 9.059.483.352,07 lei fără TVA (față de valoarea estimată de 9.064.456.067 lei fără TVA)
Punctaj obținut componenta financiară: 55 puncte (din 55)
Punctaj obținut componenta tehnică: 36,25 puncte din 45 puncte
Total punctaj obținut: 91,25 puncte din 100 puncte.

Traseul liniei de metrou ușor (metro light MTR-L) este următorul:

Secțiunea VEST: Strada Șesul de Sus – Strada Teilor – Liziera pădurii (între Str. Eroilor și Str. Subcetate) – Str. Abatorului – Cazarmă Florești – viitorul Spital Regional de Urgență – Str. Răzoare, cu stațiile: 1. Țara Moților (Teilor), 2. Teilor (Eroilor), 3. Copiilor (Subcetate), 4. Sănătății (Spitalul de Urgență), 5. Prieteniei (Răzoare); Secțiunea CENTRU: Drumul Sfântul Ioan – Str. Primăverii – Calea Mănăștur – Calea Moților – Str. Memorandumului – Piața Unirii – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Mărăști cu următoarele stații: 6. Natura Verde (Bucium), 7. Mănăștur (Izlazului), 8. Sfânta Maria (Câmpului), 9. Florilor (Cluj-Arena), 10. Sportului (Mihai Eminescu), 11. Piața Unirii, 12. Piața Avram Iancu, 13. Armonia (Petofi Sandor), 14. Piața Mărăști; Secțiunea EST: Ramura Muncii: Piața Mărăști – Aurel Vlaicu – IRA – Strada Beiușului – Bulevardul Muncii, cu stațiile 15. Transilvania (Siretului), 16. Viitorului (IRA), 17. Muncii; Ramura Sopor: Piața Mărăști – Strada Teodor Mihali – Strada Alexandru Vaida Voevod – Sopor, cu stațiile 18. Cosmos (Alexandru Vaida Voevod), 19. Europa Unită (Becaș) și cu Depoul Sopor.

Comenteaza