Obsesia țării, pare zilele astea: taxe, taxee, taxeee mai multe și tăieri, tăieri și iar tăieri mai mari… Zi de zi, ceas de ceas… 

Trebuie să recunosc că mă încearcă o frustrare din cauza faptului că partidul meu nu a considerat necesar măcar să-mi pună o întrebare – măcar să vadă dacă știu – despre modul în care văd eu reforma statului.

Trăim într-o țară fascinantă, cu oameni minunați. Un loc în care a apărut și există un oraș unic. Un loc unde oamenii cu caracter sunt tot mai puțini și pe cale de dispariție. Un loc al celor cu “stomac politic”, așa-zis “stomac de crocodil”!

Putem să fim credincioși sau păcătoși, agnostici sau chiar atei! Însă, orice am fi și în orice am crede, un singur lucru este clar: Hristos nu ne judecă!

Într-o țară cu urne îndurerate și partide obosite, respinse politicos, dar clar, de electorat, s-au trezit brusc cu misiunea să salveze țara.

A fost odată o lume inversată, o planetă rotundă dar guvernată de linii drepte, unde bogăția strălucea doar în ceruri, iar sărăcia se zvârcolea în praf, pe pământ.

Povara de a-i mulțumi pe toți este o boală a sufletului, un fenomen regăsit adesea în vremurile noastre

Doamne, învață-ne să ne iubim și noi!

Mă întreb ce se ascunde în spatele pasiunii tinerilor, dar nu numai, de a asculta manele? Reprezintă doar o plăcere, sau se mai ascunde și altceva în spatele ei?