Alin Tișe: „Apel la 112” (pamflet curajos și cu tupeu ca și ei)
Nu-i mai chinuiți pe unii miniștri! Trimiteți-i acasă! Nu-i mai lăsați să se joace cu microfonul!
Vedem la televizor mai nou minunea întruchipată. Unii miniștri par oameni care au intrat din greșeală într-o sală de operație, crezând că e ședință de bloc. Sau o sală de jocuri de noroc pe seama oamenilor.
La prima întrebare venită dinspre presă, devin roșii la nas și urechi. La a doua, verzi. La a treia, transparenți. Apoi, aleargă cu presa după ei, ca să nu fie prinși la colț cu întrebările. La final se transformă la față și în comportament, ochii le ies din orbită, obrăznicia ia locul cunoașterii, nemaiauzind, la propriu întrebările jurnaliștilor.
Îi vezi cum se uită la foi, ca elevul scos la tablă la o lecție pe care n-a știut niciodată că o are. Se bâlbâie, transpiră și descoperă în direct că ministerul nu e sală de practică pentru emoții administrative.
Răutatea neputinței îi chinuie vizibil. Devin arțăgoși, penibili, jenanți și în final caraghioși. Se ceartă cu toți și identifică permanent adversari imaginari. Tupeul lor fără margini le blegește creierul .
Din milă pentru ei, oamenii au sunat la 112 pentru a-i salva: Lăsați-i la vatră! Până nu ajung singurii miniștri din lume trecuti oficial la categoria fosile administrative. Dacă nu vor să iasă din ministere, oamenii cer intervenția SMURD de urgență. Până atunci…, doar o rugăciune ne mai ține speranța vie!
