Există, în politica de azi, o specie care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Nu are nevoie de idei, rezultate sau curaj. Are nevoie doar de un punctaj primit de la partid și de un șef de partid căruia să-i spună „da”.

Îngerii cu aripile pleoștite.

Se spune că a fost odată o țară atât de frumoasă, încât până și păsările își schimbau cântecul când îi treceau granița. Numai oamenii nu mai aveau glas.

Un gând de vară. Pamflet de actualitate fiscal-folclorică.

Să păstrăm tot ceea ce am construit în relația cu cea mai mare democrație a lumii. 

Pentru că oferă creierului confortul unei realități posibile: libertatea. 

Subiectul este sensibil, tocmai de aceea cred că pot să îmi exprim și eu un punct de vedere.

Zilele trecute am recitit câteva pagini de istorie. Despre evenimentul din 29 mai 1453, când zidurile Constantinopolului, cândva de necucerit, cedau sub loviturile tunurilor otomane.

Doamnelor și domnilor, iată-mă! În sfârșit, s-a decis să mi se mai dea încă o ȘANSĂ, conform performanței mele administrativ politice de ales direct la al cincilea mandat. Dar, nu politic de această data, ci tehnocratic!