Echipa naţională under-19 a României, a învins, ieri, la Centru de Fotbal Buftea, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa similară a Bulgariei, în cel de-al doilea meci amical, informează site-ul oficial al FRF.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost vizibil iritat, astăzi, de întrebările jurnaliştilor privind absenţa sa la deschiderea sesiunii parlamentare a Senatului, arătând că nu răspunde unor critici şi că a fost plecat din ţară.
Principala companie aeriană germană Lufthansa a anunţat anularea a două treimi dintre zborurile de vineri din cauza unei greve de 24 de ore a personalului navigant de pe aeronavele comerciale, care solicită o creştere salarială, relatează AFP.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi înaintea şedinţei Biroului Politic Central al partidului, că, în momentul în care liberalii vor semnala o încălcare a Constituţiei de către preşedintele Traian Băsescu, atunci se poate discuta despre suspendare, în niciun caz doar ca proiect.
Aproape 200 de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea continuă protestele, ei adunându-se, în această dimineaţă, în faţa pavilionului administrativ al societăţii, până la ora transmiterii acestei ştiri nefiind înregistrate incidente.
Ambasada Olandei la Bucureşti informează că Guvernul de la Haga va sprijini România cu expertiză privind punerea în aplicare a noilor coduri şi a strategiei anticorupţie, informează un comunicat difuzat de misiunea diplomatică în urma vizitei la Bucureşti a procurorului general Herman Bolhaar.
Consiliul Naţional de Etică (CNE) a stabilit, miercuri, că fostul ministru al Educaţiei Ioan Mang a plagiat în mai multe articole ştiinţifice, au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale, decizia urmând să fie făcută publică după ce va primi avizul Direcţiei Juridice din Ministerul Educaţiei.
În 1940, Regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului sau, Mihai. A început cea de-a doua domnie a lui Mihai I (1940-1947).
Reprezentanţii PDL, PNŢCD, PNR, ICCD şi FCD au stabilit, miercuri, ca alianţa de centru-dreapta formată din aceste formaţiuni politice să se numească Alianţa România Dreaptă, iar sigla să fie inima, a anunţat, după întâlnirea liderilor formaţiunilor, liderul ţărănist Aurelian Pavelescu.