Castelul situat în inima Transilvaniei, în localitatea hunedoreană Chimindia, este locul care te îmbie să te pierzi printre legende și istorie. Un loc în care, odată ajuns, te cufunzi, fără să îți dai seama, în poveștile de veacuri țesute pe aceste meleaguri, în vremea Marelui Lup Alb al dacilor, a cavalerilor și nobilimii transilvane.
Consiliul Județean Cluj anunță că se înființează Centrul de prelevare de organe și țesuturi, Centrul de expertiză pentru boli rare, Unitatea de recuperare neuropsihomotorie și un Compartiment de Psihologie.
Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național al AUR, susține, după ce un membru de partid i-a cerut demisia, că în spatele acestei solicitări se află chiar liderul partidului, George Simion, pe care îl numește „șeful
Candidatul mișcării autointitulate suveranistă, indiferent dacă acesta ar fi Simion sau Gavrilă, ar câștiga prima rundă a prezidențialor, arată datele unui sondaj de opinie realizat de AtlasIntel și obținut de Hotnews.ro. În turul doi, situația s-ar răsturna însă.
Începând cu 17 martie, primăria celei mai mari comune din țară va demara campania de curățenie de primăvară.
Primarul Dorin Lojigan anunță că a fost efectuată recepția lucrărilor la Stația CFR din Câmpia Turzii, care reprezintă un nou standard de confort și funcționalitate pentru călători.
Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca face angajări. Are nevoie de un Referent de specialitate - Serviciul Financiar. Înscrierile se pot face până în data de 2 aprilie 2025.
Proiectul de eliberare a cărților electronice de identitate, operaționalizat la nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, va fi extins începând cu data de 20 martie 2025 pentru toți cetățenii județului Cluj.
O candidatură la prezidenţiale ar fi ieşit din cadrul coaliţiei, ceea ce ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale pe care cred că nu şi le poate permite, a spus președintele interimar Ilie Bolojan.