Domeniul Public Napoca S.A. (RADP) angajează personal pe perioadă determinată și nedeterminată. Mai multe posturi sunt disponibile.
În urma remizei de la Craiova, unul dintre elevii lui Dan Petrescu se numără printre remarcații rundei.
Începând cu 10 iunie 2025, persoanele care stau în chirie trebuie să-şi actualizeze datele din buletin cu adresa la care locuiesc efectiv.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) afirmă că informaţiile apărute în mediul online privind un grup de persoane care ar fi încercat să îl asasineze pe fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu sunt false.
După modelul monedei euro de la începutul săptămânii, acum și ROBOR-ul, indicele în funcție de care se calculează costrul creditelor în lei cu dobândă variabilă, a scăzut.
Sute de elevi au participat la simularea examenului de admitere la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTNC), la sfârșitul săptămânii trecute, în cele două centre din Cluj și Baia Mare.
Patronul de la CFR Cluj anunță întăriri serioase pentru stagiunea următoare, în care nu concepe să rateze trofeul Superligii.
Un studiu realizat în gospodării a relevat că anumite obiecte uzuale din locuințe pot fi extrem de murdare, chiar dacă nu par astfel la prima vedere.
Banca Transilvania trage un semnal de alarmă în ceea ce privește tentativele de fraudă tot mai dese din ultima perioadă și dezvăluie cum încearcă escrocii să vă tragă pe sfoară și cum trebuie să vă feriți.