În dimineața de luni, 24 noiembrie s-a produs un accident de circulație pe Autostrada Transilvania în județul Cluj, la care a fost trimis și un echipaj cu modul de descarcerare.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Ștefan Tarcea, anunță că pe strada Arțarului, stadiul lucrărilor se apropie de final.
CFR Cluj a învins cu 3-0 liderul campionatului, Rapid București, iar autorul dublei transmite că abia așteaptă meciul următoarei etape, acum că a prins gustul victoriei.
Cel mai vândut pictor român, fost absolvent la Universitatea de Artă şi Design (UAD) din Cluj-Napoca, a dat lovitura cu o altă lucrare: pictură din seria „Boogeyman”, vândută la Christie’s cu 2,63 milioan
O tânără de 24 de ani a fost atât de rău mușcată de ploșnițe în cușeta trenului București Nord – Sighetu Marmației, încât a ajuns la spital după călătoria de coșmar care durează 13 ore. Începând din 14 decembrie se scumpesc tarifele la călătoriile CFR ”cu ploșnițe”.
Formația antrenată de Daniel Pancu s-a impus în fața trupei din capitală, scor 3-0.
Șoferul de 38 de ani care a accidentat trei tineri pe trecerea de pietoni, în localitatea Poieni, pe DN E60, a fost reținut pentru 24 de ore, au anunțat polițiștii clujeni.
Transferul atacantului Louis Munteanu de la formația din Gruia în străinătate a ținut prima pagină a ziarelor în ultimele luni. S-a vorbit de sume de 15-20 de milioane de euro, dar nimic nu s-a concretizat nici până acum.
Clubul de fotbal Universitatea Cluj împlinește, duminică, 106 ani de existență.