Inspectorii sanitari au aplicat amenzi de 32.000 de lei în urma controalelor efectuate în această perioadă în cele patru centre rezidențiale pentru copiii cu dizabilități din Târgu Mureș.
Campioana României este în căutarea unei victorii care să o readucă între primele 6 clasate din Grupa B.
Numărul cazurilor de boală înregistrate cu noul coronavirus a crescut cu 86,2%, la nivel național, faţă de săptămâna anterioară.
Cercetătorii au identificat o bacterie intestinală care ar putea fi asociată cu un consum redus de zahăr alimentar.
Campionatul Mondial SuperEnduro aduce laolaltă cei mai talentați rideri din lume pentru o competiție de neuitat.
Cuplul Adi Rus şi Vlăduţa Lupău a avut parte de o vacanţă într-un resort de lux din Arabia Saudită, unde 7 nopţi de cazare costă undeva la peste 20.000 de euro.
Un jucător care a fost legitimat la CFR Cluj în perioada iulie 2022 - noiembrie 2023 şi s-a despărțit în luna noiembrie 2023 de formaţia din Gruia, face senzaţie în campionatul din Grecia.
Sportivul Polgar Levente face public cuantumul indemnizaţiei sale de handicap şi îşi arată dezgustul faţă de inechităţile "sistemului".
Un grav accident s-a produs în dimineaţa de miercuri, 15 ianuarie în judeţul Cluj. O autoutilitară a fost lovită de tren în apropierea comunei Mintiu Gherlii.