Premierul britanic Liz Truss și-a anunțat, joi, demisia din funcţie, după doar 45 de zile de mandat.
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2022, faţă de perioada similară din 2021, ca serie brută, cu 6,6%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,5%.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat duminică, 16 octombrie, campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022, suma totală fiind de peste 1 miliard de euro.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că, începând de luni, se vor vira 1,3 miliarde euro pentru 790.000 de fermieri, ceea ce reprezintă avansul din subvenţiile acordate în sectorul vegetal şi în zootehnie.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat miercuri că războiul din Ucraina a modificat fundamental şi pe termen lung paradigma de securitate din Europa, fiind un "şoc strategic" pentru stabilitatea europeană.
Peste 100 de refugiaţi ucraineni au protestat, marţi seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, împotriva războiului, a ultimelor atacuri ale Rusiei şi s-au manifestat pentru pace.
Un accident mortal care s-a produs în localitatea Tarcău, județul Neamț, s-a soldat cu decesul unui tânăr de 28 de ani.
Românii şi-ar apăra ţara dacă ar fi război, şi-a exprimat convingerea, sâmbătă, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.
România a câştigat trei medalii de aur şi una de argint, sâmbătă, la Cupa Europeană de judo pentru juniori de la Cluj-Napoca.