Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, la ieşirea de la DIICOT, că profesorul Mihai Lucan nu i-a cerut niciodată ajutorul în dosarul în care este cercetat, precizând că a avut două intervenţii la clinica particulară a medicului, pe care le-a achitat.
Potrivit raportului "Global Economic Prospects", publicat, marţi, de Banca Mondială, estimările privind evoluţia economică a României pentru 2018 şi 2019 vor înregistra unele modificări faţă de cele previzionate în iunie.
U-BT Cluj a învins în deplasare echipa belgiană Belfius Mons-Hainaut cu scorul de 85-81 (22-23, 20-17, 22-26, 21-15), într-un meci din Grupa L a FIBA Europe Cup la baschet masculin.
Organizaţia judeţeană PSD Iaşi precizează, într-un comunicat de presă transmis marţi, că următoarea întrunire a Comitetului Executiv Naţional al PSD va avea loc în perioada 29-31 ianuarie.
Administrarea regulată a ibuprofenului, un medicament utilizat în mod obişnuit contra durerilor sau a stărilor febrile, poate dăuna fertilităţii masculine, conform unui studiu recent, citat de AFP.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat că a avut, marţi, o nouă discuţie cu procurorii DIICOT, în care a adus noi acuzaţii medicului Mihai Lucan, precum şi primarului de Cluj-Napoca, Emil Boc.
Cele mai multe joburi disponibile la început de an sunt pentru candidaţii cu experienţă în domeniul IT, în vânzări şi retail, în domeniul economic şi în cel al transporturilor.
Autonomia teritorială pentru ţinutul secuiesc este un lucru neconstituţional şi de neacceptat, a declarat luni preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după şedinţa Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat, că ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ar trebui să facă o analiză serioasă a conducerii Poliţiei Române.