Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a declarat că de iniţiativa legislativă pe care a semnat-o, pentru majorarea pensiilor militarilor, va putea beneficia inclusiv el, deoarece în 2010 i-a fost redusă pensia cu 75%, numărându-se între cele circa 15.000 de persoane vizate de lege.
Primarul comunei prahovene Secăria, Iulian Popa (PDL), a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru corupţie, în urma prejudicierii bugetului UE, sentinţa fiind dată într-un dosar trimis spre rejudecare instanţei de fond, în care edilul primise cinci ani închisoare cu executare.
Plenul Senatului a respins, miercuri, propunerea legislativă prin care putea fi operată amnistia şi graţierea unor categorii de deţinuţi, care au primit pedepse privative de libertate de până la 6 ani.
UEFA a anunţat că FC Rapid a fost amendat cu 100.000 de euro şi exclus dintr-o ediţie de cupă europeană în cazul în care se va califica în viitoarele trei sezoane, în timp ce Dinamo poate evolua în competiţiile europene, după a îndeplinit criteriile Instanţei de Control Financiar (CFCB).
Nouă persoane suspectate în dosarul de fraudă electorală la alegerile locale din 2012 în localitatea argeşeană Bradu şi în care au loc percheziţii la sediul primăriei, fiind vizat şi primarul comunei, vor fi duse la audieri la Parchetul Judecătoriei Piteşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, că sunt constituţionale modificările la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, aduse după ce actul normativ a fost trimis de preşedinte pentru reexaminare, respingând astfel sesizarea PDL.
Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a afirmat în plenul Parlamentului European că autorităţile române trebuie să elaboreze un cod de conduită pentru mass-media, aşa cum a recomandat ultimul raport MCV al Comisiei Europene.
Compartimentul Disciplinar al CCA din cadrul Federaţiei Române de Rugby a sancţionat brigada de arbitrii a partidei dintre echipele CSM U Baia Mare şi RCM Timişoara, disputată în 12 mai, cu 14 etape de suspendare.
Meteorologii au avertizat că de miercuri, ora 15.00, până vineri, ora 9.00, în toate judeţele ţării vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, căderi de grindină, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.