Investitori privaţi care deţin obligaţiuni ale statului elen în valoare de 172 miliarde euro, din totalul de peste 200 de miliarde euro, au acceptat preschimbarea datoriei, au anunţat autorităţile elene, precizând că preschimbarea va deveni obligatorie pentru toţi creditorii privaţi.
În 1907 s-a născut Mircea Eliade, scriitor şi istoric al religiilor. (m. 22 aprilie 1986, la Chicago)
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a reiterat, astăzi, la Bruxelles, în discuţii cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, angajamentul României în Afganistan, exprimând şi susţinerea pentru declararea, la Summitul de la Chicago, a capabilităţii interimare a apărării antirachetă.
Marian Nidelea, consilier pentru probleme de siguranţă naţională al fostului premier Adrian Năstase, a fost numit de premierul Mihai Răzvan Ungureanu în postul de consilier de stat în aparatul propriu de lucru al primului-ministru.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, a solicitat companiei Tarom să renegocieze în termen de două săptămâni contractul de handling încheiat în 2002 cu firma Globe Ground România, întrucât este păgubos pentru operatorul aerian.
Femeile din comuna clujeană Râşca nu au primit, de 8 Martie, bijuterii sau parfumuri scumpe, nici haine de firmă sau buchete de flori. Au primit, în schimb, ceva util pentru gospodăriile lor - 45 de văcuţe de rasă din Irlanda, donaţie a unei fundaţii în cadrul proiectului "Milk for orphans".
Majorarea cheltuielilor publice în România ar avea ca efect nu doar creşterea deficitului bugetar, ci şi amplificarea riscului unor efecte adverse indirecte, prin scăderea încrederii pieţelor, potrivit Fitch Ratings.
Ministerul de Externe "atenţionează insistent" românii care doresc să muncească în Grecia că trebuie să încheie contracte legale şi să verifice în prealabil autenticitatea acestor contracte, precum şi bonitatea firmelor intermediare.