Guvernul va negocia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) un sistem special de salarizare pentru funcţionarii din autorităţile de management implicaţi în atragerea fondurilor UE, care să îmbine surse de la buget şi din alocări europene, pentru a majora salariile acestora, a anunţat premierul Ponta.
Procesul de evaluare a unei oferte depuse pentru achiziţii publice va fi modificat în cazul utilizării criteriului privind preţul cel mai mic, astfel încât oferta să fie evaluată întâi din punct de vedere tehnic şi ulterior şi din perspectiva financiară, rezultă dintr-un material transmis de Guvern.
Ministerul Agriculturii va promova în Parlament un proiect de lege care să rezolve problema subvenţiilor acordate crescătorilor de animale în perioada 2007-2010 pe baza declaraţiei pe proprie răspundere că nu au datorii la stat, Curtea de Conturi constatând că mulţi aveau datorii de care nu ştiau.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, comentând poziţia exprimată de PC despre ACD, că nu trebuie pierdut simţul umorului nici în momentele grele, el adăugând: "Omenirea a putut depăşi criza creată la un moment dat de Coreea de Nord(...), o să putem şi noi depăşi această criză cu PC"
Peste 82.000 de copii aveau, în primele trei luni din 2013, cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate, numărul fiind mai mare decât cel de la sfârşitul lui 2012, rezultă din datele centralizate de Direcţia pentru Protecţia Copilului din Ministerul Muncii şi comunicate la cererea MEDIAFAX.
Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea fondurilor mutuale pentru agricultură, prin intermediul cărora fermierii vor putea fi protejaţi integral şi de alte riscuri decât cele acoperite de firmele de asigurări.
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal va lua în discuţie, în şedinţa de vineri, propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal, în ceea ce priveşte posibilitatea rămânerii unui număr de 18 echipe în viitoarea ediţie a Ligii I, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din cadrul C.Ex.
Ministrul Relu Fenechiu a declarat vineri, după ce a fost audiat la DNA ca martor în dosarul fostului secretar de stat Valentin Preda, că i se pare "puţin deplasat" demersul procurorilor, în condiţiile în care ar fi putut da declaraţii fără să fie chemat, ca demnitar, la Direcţie.
Rezultatul procedurii de privatizare a CFR Marfă este unul bun, ca şi preţul oferit pe pachetul de 51% din acţiunile companiei, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând însă că el rămâne prudent, deoarece trebuie obţinut avizul Consiliului Concurenţei, iar banii trebuie şi achitaţi de investitor.
Recomandări: