Festivalul Sziget din Ungaria a fost votat cel mai bun festival mare din Europa
Mircea Geoană arată în declaraţia dată în dosarul omului de afaceri Ioan Niculae şi a vicepreşedintelui CJ Brăila, Bunea Stancu, ambii deferiţi recent justiţiei pentru corupţie, că Bunea Stancu şi Viorel Hrebenciuc nu se ocupau de atragerea de fonduri pentru campania din 2009.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, susţine că proiectul Legii minorităţilor naţionale, aflat în dezbatere parlamentară, rămâne o prioritate pentru Uniune până când va fi adoptat şi s-a declarat convins că în acest caz dialogul, argumentele raţionale şi forţa UDMR de convingere vor avea câştig de cauză.
Cererile de rambursare a fondurilor comunitare vor fi procesate în maximum 45 zile şi în cazul banilor alocaţi de UE pentru sectorul agriculturii, după sistemul aplicat pentru fondurile structurale şi de coeziune, informează Guvernul.
Vicepreşedintele CJ Brăila, Bunea Stancu, a fost surprins în înregistrări telefonice şi ambientale în timp ce îi spunea lui Ioan Niculae, patronul grupului InterAgro, că a pus în funcţii de conducere persoane la ANM, la RA-APPS sau Rezervele de Stat şi că are putere la miniştrii Bazac, Sârbu, Nica.
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova prevăzute la 15 ianuarie nu vor mai avea loc, în urma deciziei de azi a Curţii Constituţionale, care a anulat scrutinul din 16 decembrie, relatează Info-Prim Neo în pagina electronică.
Curtea Constituţională din Republica Moldova a anulat azi alegerile prezidenţiale de la 16 decembrie, apreciind că acestea au fost neconstituţionale.
Deputaţii PSD Viorel Hrebenciuc şi Robert Negoiţă, precum şi Sebastian Ghiţă sunt cercetaţi de DNA pentru spălare de bani, într-un dosar disjuns din cel în care Ioan Niculae a fost trimis în judecată în urmă cu o zi, pentru finanţarea partidelor politice.
Meteorologii avertizează că de vineri, 13 ianuarie, ora 8, până sâmbătă, 14 ianuarie, ora 20, va ninge viscolit în zonele montane, vântul putând ajunge la 90 de kilometri pe oră.
Recomandări: