Foto Blocaj pe autostradă în zona Câmpia Turzii: "E o coadă de 5 km. Evitați zona. Se lucrează la pod"

Circulația se desfășoară cu dificultate, pe autostradă, în zona Câmpia Turzii, din cauza unor lucrări care au loc pe A10, sensul Turda-Sebeș.

Șoferii au ajuns sâmbătă dimineață pe autostradă în zona Câmpia Turzii, au avut surpriza să fie "prinși" într-o coloană de câțiva kilometri din cauza unor lucrări care se desfășoară pe autostrada A10, la podul peste Mureș. Ieșierea A3 de la Câmpia Turzii spre Tg. Mureș a fost ca și blocată. 

"E o coadă de 5 km. Evitați zona. Se lucrează la pod", a scris cineva pe un grup al șoferilor din Cluj.

Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Cluj a anunțat ieri că azi încep lucrări pe A10, la între km 29 și 35, pe sensul Turda-Sebeș, iar circulația se va desfășura în ambele sensuri, pe câte o bandă.

"Atenție, șoferi

Restricții de circulație în perioada 28.10.2023 – 31.10.2023 pe A10, km. 29+250 – km. 35+260, calea 2 (sensul Turda-Sebeș).

Traficul va fi închis pe sectorul cuprins între km. 29+250 – km. 35+260, calea 2, fiind deviat pe calea 1.

Circulația se va desfășura în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulație.

Sensurile de deplasare vor fi delimitate cu balize direcţionale pe care se vor monta lămpi cu lumină galbenă intermitentă.

Se vor efectua încercări statice și dinamice la podul de peste râul Mureș de la km. 34+750", a transmis RADP Cluj.

loading...
Comenteaza