Video Carburanții scumpesc tot: impact major și în construcții. Avertismentul deputatului Moisin: „Nu e doar problema pompei”

Carburanții scumpesc tot: impact major și în construcții. Avertismentul deputatului Moisin: „Nu e doar problema pompei”
| Foto: ZIUA de CLUJ

Deputatul clujean Radu Moisin atrage atenția că scumpirea carburanților nu afectează doar șoferii, ci are efecte în lanț asupra economiei, inclusiv în sectorul construcțiilor și al investițiilor publice.

Parlamentarul liberal a explicat, la ZIUA LIVE, că dependența de petrol se reflectă direct în costurile marilor proiecte de infrastructură.

Săptămâna trecută am studiat mult despre problema petrolului. Am surprins o discuție în Parlament între decidenții politici și am intervenit, explicându-le că de prețul petrolului depinde și situația din construcții. Bitumul, de exemplu, cu care se asfaltează autostrăzile, are una dintre materiile prime pentru producție petrolul. La fel și conductele de apă și canalizare.

Deci problema nu este doar la carburanț, ci și la construcții. Dacă explodează aceste prețuri vor crește foarte mult costurile lucrărilor publice. Acum nu pot să zic că intervenția mea a fost decisivă sau dacă nu le ziceam eu, ei nu ar fi aflat. Dar mi-am făcut datoria. Nu am somat pe nimeni, doar le-am prezentat o anumită situație”, a declarat Radu Moisin.

În același context, deputatul PNL Cluj consideră că măsurile adoptate recent de Guvern sunt un prim pas, dar insistă că prioritatea trebuie să fie evitarea unei crize de aprovizionare.

Mi se pare că ordonanța dată joi este un bun început. Înainte să te îngrijoreze prețul trebuie să te preocupe disponibilitatea produselor. Faptul că este interzis exportul de benzină și motorină din România fără aprobarea ministerelor este un lucru foarte bun. Deci s-a început bine. Să nu fie penurie, asta este cel mai important.

În al doilea rând, să vedem dacă măsura de limitare a marjei de ados comercial va produce efecte la prețul la pompă. Am înțeles că săptămâna viitoare vor fi reduse și accizele. Este o măsură necesară. Și alte state din UE au făcut acest lucru. Nu este sustenabil deloc pentru economia românească ca prețul motorinei să fie de peste 10 lei pe litru. Motorina nu este folosită doar de persoane fizice, ci și de agricultori, de transportatori și multe alte domenii”, a mai afirmat Radu Moisin.

Ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa combustibililor a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .