Un spectacol al Maghiarului clujean, la un festival în Ungaria

Un spectacol al Maghiarului clujean, la un festival în Ungaria
Spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj "În adâncuri", de Maxim Gorki, regia Iuri Kordonski, va participa în programul de competiție al Festivalului Național de Teatru de la Pécs, Ungaria.

Spectacolul este programat miercuri, 14 iunie, de la ora 17:00, în sala mică a Teatrului Național de la Pécs. Festivalul este organizat anual şi este cel mai important eveniment teatral din Ungaria, în acest an desfășurându-se în perioada 8-17 iunie.

Programul de competiție al festivalului a fost selectat în acest an de către regizorul Árpád Árkosi și criticul de teatru Dezső Kovács. Din programul festivalului fac parte în total şapte spectacole din sala mare și şapte spectacole în regim studio.

Piesa "În adâncuri" înfăţişează, aproape literalmente, o lume aflată în pragul prăbuşirii. Personajele nu au casă, familie, n-au mijloace de supravieţuire, n-au de lucru, nu au speranţe în viitor, pur şi simplu nu au nimic, se află la limită.

În adâncuri Dumnezeu nu este prezent cu adevărat, el există pentru unele personaje, dar până şi ei se zbat, pun întrebări la care nu primesc răspuns aproape niciodată. "Întrebarea este: până unde mai poate merge omenirea înainte de a înceta să existe?", scrie regizorul Iuri Kordonski despre spectacol.

 

Comenteaza