Cum a luat naştere Jazz in the Park? A plecat de la muzică clasică, într-un alt parc din Cluj

Cum a luat naştere Jazz in the Park? A plecat de la muzică clasică, într-un alt parc din Cluj
Festivalul clujean Jazz in the Park a însemnat în 2017 peste 70.000 de participanți şi 200 de muzicieni din 15 țări, care au concertat în Parcul Central, pe malul Someşului, la Opera Maghiară şi la Pata Rât.

Alin Vaida, directorul festivalului, au povestit, pe siteul oficial, cum a luat naştere Jazz in the Park în urmă cu şase ani: de la idee, la scenă și hamacele din parc.

"Ideea de Jazz in the Park mi-a venit în 2011, când am vrut să-l sprijin pe fratele meu, care e pianist (Bogdan Vaida, n.red.). Gândul de atunci era să mutăm muzica clasică din sălile obișnuite. Simțeam atunci că oamenii sunt descurajați să meargă la concerte de muzică clasică din cauză că totul e prea oficial, pompos, plin de reguli. La polul opus, parcul este spațiul tuturor, îl simțim ca o zonă de relaxare, de plimbare și părea mai potrivit. În ultima secundă însă, am schimbat genul, fiindcă mi s-a părut că jazzul este mai permisiv. Oare cum ar fi fost dacă făceam un festival de muzică clasică?", explică Vaida. 

În 2012 a început să lucreze cu asociații pe care-i are și în prezent.

"Primul loc pe care l-am vizat a fost Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu" din Cluj. E vorba despre un parc închis, bine delimitat și puteam pune bilete la intrare. Dar nu am primit acest parc. Oare cum ar fi fost dacă Jazz in the Park debuta ca un festival tipic pe bilete, în loc de ce este acum? Cu siguranță nu aveam fondul festivalului. După refuzul primit, ne-am reorientat și ne-am gândit la Parcul Central. Am propus acest eveniment către Primărie. Atunci am primit un nou refuz: parcul era proaspăt renovat și noi riscam să-l stricăm.

Asta ne-a transformat. Ne-a schimbat motivația. Am devenit niște „avocați" ai comunității fără ca aceasta, comunitatea, să știe. Am insistat mult să primim parcul, dar am avut și doi susținători în Primărie care credeau foarte mult în idee. Așa cum știți, până la urmă, în 2013, am primit dreptul de a organiza festivalul Jazz in the Park în Parcul Central din Cluj", îşi aminteşte directorul festivalului clujean.

11 zile de muzică live cu trupe internaționale și românești: asta propune a șasea ediție a festivalului Jazz in the Park, care va avea loc la Cluj în 21 iunie-1 iulie 2018. Festivalul și-a anunțat primele trupe confirmate pentru ediția de anul viitor: Fanfare Ciocârlia, Moonlight Breakfast, A-C Leonte, JazzyBIT, Antal Gabor Trio.

„A șasea ediție Jazz in the Park aduce schimbări bune în structura pe care deja o avem de trei ani. Festivalul va fi extins la 11 zile, din dorința de a nu mai suprapune acțiuni sau locații. Astfel, fiecare zi din festival va pune accentul pe un subiect anume. De asemenea, am adăugat o zi în plus la activitățile din Parcul Central. În rest, vom mai avea concerte pe bilete în sălile din Cluj, o zi dedicată artei stradale și concursul internațional de jazz pe Malul Someșului", încheie Alin Vaida.

Comenteaza