Concert simfonic cu dirijor francez, la Casa de Cultură a Studenţilor

Concert simfonic cu dirijor francez, la Casa de Cultură a Studenţilor
Clujenii sunt invitaţi vineri, 23 martie, de la ora 19, la un concert simfonic organizat de Institutului Cultural Francez din Cluj, la Casa de Cultură a Studenţilor.

Concertul va fi susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat „Transilvania", sub bagheta dirijorului francez Alain Paris, alături de solitul la violoncel Valentin Răduţiu.

În 1982, Alain Pâris a venit pentru prima dată în România, ocazie cu care a dirijat Orchestra Filarmonicii „George Enescu" din Bucureşti. Începând de aici, a revenit constant la pupitrul orchestrelor din ţară, abordând lucrări franceze rar interpretate pe scenele autohtone, ca Messe de Sainte Cécile de Charles Gounod, Simfonia Turangalîla de Olivier Messiaen, Danse des morts de Arthur Honegger, Les Béatitudes de César Franck sau, mai recent, piese de Henri Sauget, Henri Dutilleux, Qigang Chen, Philippe Hersant, Thierry Escaich, Guillaume Connesson, toate interpretate în primă audiţie în România.

De mai mulţi ani, el se preocupă, în acelaşi spirit, de popularizarea creaţiei franceze, dirijând ansambluri ca Orchestra Simfonică Bilkent din Ankara, Cappella din Sankt‑Petersburg (1992-2000), Orchestra de Stat din Atena (2002-2004), Orchestra Filarmonicii din Liban (din 2002) sau Orchestra Simfonică din Cairo (din 2003).

Discipol al lui Pierre Dervaux, Paul Paray şi Georg Solti, Alain Pâris a fost distins cu Premiul I la Concursul Internaţional din Besançon, ediţia din 1968. A fost dirijor asistent al lui Michel Plasson la Capitoliul din Toulouse, iar cariera sa l-a dus în faţa celor mai importante orchestre din Franţa. Între 1983 şi 1987 a fost dirijor permanent la Opéra du Rhin din Strasbourg, iar între 1986 şi 1989 profesor de dirijat orchestră la Conservatorul din metropola franceză. Susţine cursuri de măiestrie în Franţa şi în afara ei şi este invitat în juriul concursurilor internaţionale de specialitate.

Alain Pâris este autorul Dicţionarului de interpreţi, editat la Laffont, în colecţia Bouquins.

 

 

 

Etichete
Comenteaza