Corin Braga devine membru corespondent al Academiei Naţionale din Buenos Aires

Corin Braga devine membru corespondent al Academiei Naţionale din Buenos Aires
Scriitorul şi profesorul Corin Braga va primi vineri titlul de membru corespondent al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Buenos Aires, una din cele mai importante academii naţionale din spaţiul latino-american.

Corin Braga se află deja în Argentina, alături de soţia sa, scriitoarea Ruxandra Cesereanu şi de rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop.

"E o mică delegaţie, din care facem parte rectorul UBB, eu şi soţia. Joi, de la 18, ora Argentinei, rectorul va ţine un discurs din partea UBB, în care va vorbi despre Transilvania. Decizia vizavi de numirea mea a fost luată anul trecut iar vineri, de la ora 18, va avea loc ceremonia. Voi ţine un discurs în spaniolă despre <Arhetipolgie postmodernă>. Pentru mine este o onoare, ei fac alegerea în funcţie de CV, de lista de publicaţii. A contat foarte mult şi faptul că sunt membru în comitetul de conducere al unei reţele de centre de cercetare a imaginarului, iar structuri similare există şi în Argentina. Am şi organizat prin intermediul centrului din Cluj o reuniune la care am avut invitaţi şi din această ţară", a precizat ZIUA de CLUJ Corin Braga, care se află pentru a doua oară la Buenos Aires.

Decanul Facultăţii de Litere a UBB a menţionat că în noua sa calitate va face parte dintrun consiliu consultativ, dar în primul rând acest titlu va înlesni colaborarea Academiei argentiniene cu România, Braga fiind singurul membru corespondent din România al forului.

Profesor de literatură comparată, romancier şi critic literar, Corin Braga este doctor în filologie şi filosofie, fondator al Centrului de Cercetare a Imaginarului din cadrul Facultăţii de Litere, Cluj. Din 2008 este decan al Facultăţii de Litere.

Comenteaza