"Craii de Curtea-Veche", premieră la Naţionalul din Cluj

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca anunță premiera: "Craii de Curtea-Veche" după Mateiu Caragiale, care va avea loc în sala mare, duminică, 22 aprilie, de la ora 19:00.

Mateiu Caragiale (1885–1936) s-a născut la București ca fiu al lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. A fost pasionat de heraldică și istorie. A debutat cu povestirea Remember. Este autor al romanului Sub pecetea tainei și al plachetei de versuri Pajere. Dar opera sa majoră este Craii de Curtea-Veche. Romanul a apărut în volum la Editura „Cartea Românească“ în anul 1929, după un proces de creație care a durat aproximativ nouăsprezece ani. Carnetele și jurnalul scriitorului dezvăluie faptul că opera a fost concepută încă din 1910, fiind „vreme îndelungată pe șantier“, „adesea întreruptă, dar niciodată părăsită“.

„Crai de Curtea-Veche“ este numele pe care îl dă celor patru personaje, într-o criză de nebunie, bătrâna cerşetoare Pena Corcoduşa, care îşi pierduse minţile la moartea iubitului ei din tinereţe, un prinţ rus, căzut în războiul de la 1877. Pașadia, savurând apelativul cu care bătrâna i-a întâmpinat pe cei patru noctambuli, remarcă visător: „Ar fi minunat titlu pentru o carte“.

Numele de „crai de Curtea-Veche“ a apărut, se pare, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, definindu-i pe declasații societății care își aflaseră adăpostul în ruinele vechii Curți domnești. Cuvintul „crai“ (provenit din sintagma „craii de Curtea-Veche“) era folosit cu înțelesul de haimana, dezmățat, desfrânat, libertin, om fara căpătâi.

Operă de o profundă originalitate, Craii de Curtea-Veche evocă o epocă aflată în descompunere morală, proces caracteristic unei anumite părți a societății românești de la începutul secolului al XX-lea. Personajele manifestă o adevărată fascinație pentru taină şi simbol, pentru viețuirea a două existenţe, una vizibilă şi cealaltă ascunsă, într-o atmosferă stranie, care integrează supremul rafinament şi maxima abjecţie. Naratorul se află sub profunda influență a celor trei crai. Boierul Pașadia aparține unei vechi familii aristocrate, dar cu un trecut dubios, în care conviețuiesc noblețea și desfrâul, îl iniţiază pe Cara în cultul istoriei, al trecutului. Pantazi, descendent al unor pirați din Mediterana, nobilul de origine greacă și rafinatul estet, mare iubitor de lux, îi deschide ochii minții spre nostalgia călătoriilor, iar Gore Pirgu, personaj mefistofelic, ghid spre zonele cele mai de jos ale lumii mateine, îl atrage înspre misterele vieţii insalubre din oraşul de la „porţile Orientului”, spre lumea infernală a viciului. 

Personajele evoluează într-un decor simbolic cu geamuri-oglinzi în nuanțe de gri în care se reflectă viermuiala acelui univers deșănțat, draperiile mov – culoare purificatoare, ce stimulează creativitatea și compasiunea – par a tempera, oarecum, acest microcosm aflat în declin. Sugestia de tristețe și moarte, care se infil­trează în acest decor simbolic, potențează atmosfera crepuscu­lară a poveștii. Scenariul urmărește metaforic povestea „crailor“, fiind, în primul rând, vorba de lumea interioară a lui Mateiu I. Caragiale. Cele trei personaje sunt fațete ale „omului ideal“: intelectul – Pașadia, partea afectivă – Pantazi și instinctul – Gore Pirgu, ei inițiindu-l pe tânărul Cara, introducându-l în lumea ticăloșită a orașului, ca de pildă la „adevărații Arnoteni“. Ilustrația muzicală însoțește de aproape tot ce se întâmplă pe scenă, întregind atmosfera stranie, amestec de „murdărie și sublim“.