Cu bicicleta spre Electric Castle. Din toată Europa

Cu bicicleta spre Electric Castle. Din toată Europa
Ediția din 2015 a festivalului Electric Castle s-a dorit a fi mai prietenoasă cu mediul înconjurător și una dintre găselnițele organizatorilor în acest sens a fost de a pune la bătaie abonamente gratuite la festival pentru 10 persoane care parcurg cu bicicleta minim 250 km până la Castelul Banffy din Cluj. Campania ECO continuă și anul acesta și se extinde la nivel european.

Vor fi 25 de locuri disponibile pentru astfel de "ECO ambasadori" ai festivalului, iar țările vizate sunt Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie, Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Spania, Italia, Belgia sau Grecia. Participanții trebuie să dețină echipament profesionist și să aibă la activ două călătorii pe distanțe lungi.

Distanțele vor fi parcurse în grupuri de câte 5-6, fiecare grup având un lider, iar ca puncte de plecare sunt recomandate orașele Paris, Amsterdam, Munchen, Viena și Budapesta. De asemenea, sunt recomandate rutele EuroVelo spre România, însă participanții pot face propriul traseu.

Călătoria va fi documentată foto-video, iar materialele vor fi publicate pe rețele de socializare. Ultimii 350 km, de la Arad la Bonțida, vor fi parcurși alături de componenți ai Asociației MAINOI, parteneri ai Electric Caste în această campanie. Mai multe detalii AICI.

12 tineri au venit pe bicicletă, anul trecut, la Electric Castle: din Chișinău, București, Timișoara, Galați, Predeal sau Pitești, aceștia au pedalat în total 5.421 km.

Electric Castle 2016, festival ce va avea loc în perioada 14-17 iulie la Castelul Banffy din Bonțida, înseamnă Skrillex, Sigur Ros, Bring Me The Horizon, Bastille, Paul Kalkbrenner, RUSKO, Dub Pistols, Flux Pavilion, Enter Shikari, MATISYAHU, Babylon Circus, NU:TONE B2B LOGISTICS, DJ Marky, Aba Shanti-I, Congo Natty (Rebel MC), Toddla T , LOUISAHHH!, Legowelt, Alternosfera, Urma, Macanache, DJ Shiver

Comenteaza