Directorul teatrului clujean: "Vom îndrăzni mai mult când Ministerul Culturii va fi mai generos"

Directorul teatrului clujean:
Teatrul Naţional (TN) Cluj-Napoca a anunţat proiectele pregătite pentru stagiunea 2014-2015. Spectatorii se vor putea bucura de două avanpremiere, dar şi de spectacolele care au înregistrat un puternic succes în trecut. Managerul teatrului a făcut publice şi sumele mici primite de la Ministerul Culturii pentru această stagiune.

Teatrul Naţional Cluj-Napoca îşi redeschide porţile pe 12 septembrie de la ora 19 cu Trilogia Aureliu Manea şi îi întâmpină, în această stagiune, pe iubitorii artei teatrale cu nouă spectacole în premieră, dintre care şi două avanpremiere.

Piesa de rezistenţă a stagiunii o reprezintă spectacolul Clovnii extratereştrii, în regia profesorului şi omului de teatru american Eli Simon.

„Spectacolul este o continuare a primei montări de succes a acestuia la Naţionalul clujean, Războiul clovnilor. Va avea avanpremiera pe 23 septembrie şi premiera oficială pe 10 octombrie, în festival, pentru că vrem ca o parte din premiere să fie în cadrul celei de-a patra ediţii a evenimentului organizat de Teatrul Naţional Cluj-Napoca, Întâlnirile Internaţionale de la Cluj", a spus Mihai Măniuţiu, managerul TN Cluj.

Următoarea avanpremieră, a spectacolului Mein Kampf, de George Tabori, va avea loc în 30 septembrie, iar premierea oficială va fi pe data de 12 octombrie, tot în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj. De regia spectacolului se ocupă Alexandru Dabija, iar scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu. Spectatorii vor descoperi interesanta poveste a tinereţii lui Hitler, perioadă în care acesta începe să devină monstrul care a fost până la urmă.

Între 8-12 octombrie au loc Întâlnirile Internaţionale cu prezenţa cărora publicul clujean este deja familiarizat, în cadrul lor fiind aşteptaţi peste 70 de invitaţi, din care 20 străini, programatori şi directori de festival. Prezenţa teatrului clujean se va face simţită şi în cadrul diferitelor festivaluri de profil.

"După întâlnirile Internaţionale vom merge la FNT (Festivalul Naţional de Teatru) unde am fost selecţionaţi cu trei spectacole, Sânziana şi Pepelea în regia lui Dabija, Amalia respiră adânc în regia lui Tudor Lucanu şi Trilogia Aureliu Manea în regia lui Gabor Tompa. Vom avea şapte reprezenţatii în cadrul festivalului. Suntem selecţionaţi şi la festivalul din Oradea şi la Festivalul de Teatru Clasic de la Arad", a precizat Managerul TN.

Stagiunea continuă cu În trafic de Alina Nelega, piesă premiată la UNITER cu premiul pentru "Cea mai bună piesă românească a anului 2013", în regia lui Tudor Lucanu, care a realizat şi Amalia respiră adânc. Pe scenă va mai fi pus spectacolul Elling de Axel Hellstenius, o adaptare a romanului Fraţi de sânge, de Ingvar Ambjornsen, în regia lui Sorin Misirianţu. Urmează spectacolul-lectură Brâncoveanu 300, în regia lui Ştefana Pop-Curşeu, cu Sorin Leoveanu, Ionuţ Caras, Cristian Grosu şi Delia Oancea în distribuţie.

Următorul spectacol de pe listă este Emigranţii, de Slawomir Morzek, în regia lui Tudor Luncanu, spectacol în care lumea îi va putea admira pe actorii Anton Tauf şi Matei Rotaru.

Ultima Noapte de dragoste, întâia noapte de război, după Camil Petrescu, în regia şi după scenariul făcut de Ada Lupu, cu premiera în aprilie 2015, şi Ubu înlănţuit, de Alfred Jarry în regia lui Gabor Tompa, cu premiera în iunie, în Sala mare, vor fi prezente şi ele în stagiunea 2014-2015.

Ferma animalelor, după George Orwell, cu avanpremiera în iulie şi premiera în septembrie 2015, este spectacolul care închide această stagiune şi o deschide pe următoarea.

Managerul TN Cluj, Mihai Măniuţiu a explicat că bugetul primit de la Ministerul Culturii nu îi permite să realizeze mai mult în această stagiune.

"Pe parcursul stagiunii vor exista şi surprize, care sunt condiţionate de bugetul care vine în ianuarie, februarie. Ce v-am prezentat până acum suntem siguri că putem face la nivelul bugetului de anul acesta, pentru că vine pe an, nu pe stagiune. O să prindem aripi şi o să îndrăznim mai mult în momentul în care Ministerul Culturii va fi mai generos decât anul acesta", a spus Măniuţiu.

Suma pentru bunuri şi servicii, adică întreţinerea spectacolelor, recuzită, colaboratori, muzică, costuri care există pe fiecare spectacol şi toată partea materială, este de 120.000 euro, sumă extrem de mică, după spusele managerului teatrului. Acesta a precizat că teatrul are puterea şi dorinţa de a face mai multe spectacole, dar nu reuşeşte acest lucru din cauza capacităţii financiare insuficiente.

Comenteaza