Juriul TIFF a început dezbaterea

Juriul TIFF a început dezbaterea
Juriul ediţiei a zecea a festivalului a catalogat selecţia filmelor din competiţie ca fiind “eclectică”, astfel că sarcina de a alege pelicula câştigătoare va fi extrem de grea.

Cei cinci juraţi au vorbit ieri despre aşteptările pe care le au de la filmele din competiţie, despre experienţa în selectarea filmelor, dar şi despre motivul care i-a făcut să accepte invitaţia TIFF: renumele mondial al noului val din cinematografia românească.

Patru dintre membrii juriului 2011 vin pentru a doua oară la Cluj, cu ocazia festivalului, în timp ce regizorul Radu Muntean s-a declarat un "vechi prieten" al TIFF-ului, alături de care se află de nouă ani. Producătorul sârb Cedomir Kolar a reuşit în 2011, pentru prima oară în ultimii ani, să accepte invitaţia organizatorilor, după ce în 2003 a fost părtaş la cea de-a doua ediţie. Pe de altă parte, Laurence Herszberg, directoarea generală a Forum des Images din Paris, spune că a revenit la Cluj după ce anul trecut a intrat în atmosfera festivalului, atrasă doar de Zilele filmului românesc.

"Am fost interesată să văd toate filmele româneşti ale momentului. Lumea e interesată de filmele româneşti, în Franţa vedem pe marele ecran toate producţiile bune, iar România este una dintre sursele importante de film", a spus Herszberg. Şi Uberto Pasolini s-a întors la TIFF pentru că, "de departe", Clujul este festivalul său preferat din Europa. "În 2009 am avut ocazia să colind circa 45 de festivaluri din lume, pentru a-mi promova filmul Machan, dar la Cluj publicul a fost senzaţional. E pentru prima dată că sunt într-un juriu şi am rămas surprins de calitatea filmelor selectate, chiar şi în afara competiţiei", a decretat Pasolini, al cărui film despre o falsă echipă de handbal dintr-o suburbie a Sri Lankăi a câştigat Premiul publicului la TIFF 2009. Radu Muntean e la TIFF ca în fiecare an, singura diferenţă, glumeşte el, fiind că "anul acesta stau la un hotel mai bun". Singura membră pentru care TIFF s-a dovedit o alegere potrivită şi o surpriză este actriţa bulgară Vesela Kazakova, care a şi mărturisit că principalul său ghid în alegerea filmului câştigător va fi... inima.

Juraţii au vorbit îndelung despre permanentizarea influenţei filmului românesc pe marile ecrane interna-ţionale. Cedomir Kolar a numit explozia de filme româneşti din ultimii şapte-opt ani un "tsunami românesc". "Nu veţi pierde impactul asupra pieţei internaţionale de film, cinematografia românească a devenit un brand care nu poate fi oprit de conjuncturi în viitorii ani. Am făcut parte din juriul de scenarii al Festivalului de la Sarajevo, iar cele mai bune proiecte pe care le primim în fiecare an sunt aproape întotdeauna româneşti", crede Kolar. Pasolini a avertizat asupra pericolului care pândeşte oricare cinema de succes, acela de a pierde contactul cu publicul autohton. "Fără forţa publicului, se pierde energia filmului. Este cazul Marii Britanii, unde spectatorii nu mai sunt interesaţi de filmele englezeşti, ci doar de horroruri, thrillere şi filme de DVD", a menţionat el. Până la sfârşitul săptămânii, juriul are de analizat 12 pelicule, iar ceremonia decernării premiilor va avea loc sâmbătă seara.

 

 

Etichete
Comenteaza